După ani de stres, teme, proiecte, examene, seminarii, licențe și practică, a venit, în sfârșit, momentul să uiți de toate acestea și să sărbătorești cu mare fast sfârșitul unui capitol din viața ta. Este momentul să îți faci planuri pentru viitor, să visezi, să te bucuri de libertate și să celebrezi într-un mod unic și festiv sfârșitul celor trei ani de facultate, ani și cu bune, și cu rele, în decursul cărora ai avut multe de învățat și ai legat prietenii deosebite cu colegii tăi. Este momentul să vă distrați împreună cum nu ați mai făcut-o până acum în acești ani, bucurându-vă de o atmosferă degajată.

Sărbătoarea va debuta luni, 2 iulie 2012, când va avea loc ceremonia de absolvire în amfiteatrul Aula Magna al Universității de Drept.  Absolvenții vor avea inclus în prețul de 35 lei roba + toca + sal închiriate, diplomă onorifică, cocardă ce va putea fi păstrată de către nostalgici, insa și șampanie și pișcoturi pentru a îmbrățișa cum se cuvine un nou început. Pentru ca toca să fie păstrată se va percepe un tarif adițional de 15 lei.

După festivitatea de absolvire, atât absolvenții, cât și studenții, sunt invitați să pășească pe covorul roșu, simțindu-se ca niște adevărate staruri de cinema și să se lase purtați de magia Palatului Ghika. Meniul va fi alcătuit din mâncăruri alese, iar băutura va fi la discreție. Atmosfera va fi întreținută de către un DJ profesionist și de un adevărat arsenal de echipamente pentru lumini, fum și baloane. Toate momentele speciale din seara absolvirii vor fi imortalizate de către un fotograf profesionist, iar punctual culminant al serii va fi celebrat cu un grandios tort aniversar și artificii. Toate aceste momente de excepție pentru doar 210 lei.

În această seară de poveste poți invita să-ți fie partener oricine dorești, însă se va percepe 210 lei pentru fiecare însoțitor.

Înscrierile se pot face până la data de 8 iunie la sediul ASLS din Pitar Moș, de luni până vineri, între 12.00-16.00.  Atenție! Prima tranșă destinată Balului de Absolvire, în valoare de 110 lei, va trebui achitată până la data de 1 iunie, inclusiv.

Share This