UPDATE: Primele burse vor putea fi ridicate doar de la casieria FLLS (Pitar Moş, parter, dreapta), indiferent dacă a fost sau nu transmis contul, în săptămâna 16-20 decembrie.

În urma unei notificări venite în cursul zilei de 16 decembrie, bursele se vor acorda începând cu 17 decembrie!

Programul se actualizează astfel:

Marți, 17 decembrie: 15:00-18:00

Miercuri, 18 decembrie: 15:00-21:00 (până la ultimul student)

Joi, 19 decembrie: 8:00 – 16:00

!Atenţie! Studenţii care nu vor ridica bursele în acest interval sau nu au adus contul IBAN trebuie să se prezinte la Serviciul Social (Facultatea de Drept, subsol) în luna ianuarie pentru a face o cerere ca bursele să fie depuse fie pe card, fie să fie trimise din nou la casieria Facultăţii (în ambele cazuri, banii vor ajunge în acelaşi timp cu bursele pe ianuarie).

 

————

Au fost publicate la secretariat listele studenţilor care au primit burse de studiu, merit şi ajutor social.

Criteriile acordării burselor de studiu şi de merit pot fi găsite AICI. Bursele sociale au fost acordate pentru cazuri medicale, orfani de ambii părinţi şi studenţi cu venit net/membru de familie mai mic de 460 RON.

Nu au fost publicate încă detalii despre bursele de performanţă ştiinţifică.

Studenţii bursieri trebuie să urmeze următoarea procedură pentru a primi bursele:

În săptămâna 9-13 decembrie, un şef de grupă de la fiecare specializare este rugat să strângă de la fiecare student bursier şi să prezinte la Biroul tehnicieni (pitar moş, et. 2, dreapta), pentru fiecare student bursier, contul IBAN (se obţine de la bancă) pe care să se completeze:

  • CNP-ul
  • nr. telefon
  • anul de studiu
  • menţiunea dacă a mai fost bursier în anul universitar 2012-2013

Programul este: luni, miercuri, vineri 14:00-20:00 / marţi, joi 8:00-14:00

Studenţii sunt rugaţi să urmeze această procedură indiferent dacă au mai fost sau nu bursieri şi dacă s-a schimbat sau nu contul.

Share This