Şi în acest an, Facultatea de limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor de la Limbi Străine (ASLS), organizează

Sesiunea de comunicări ştiinţifice a studenţilor

Manifestarea va avea loc în perioada 24-25 aprilie 2015. Ca de fiecare dată, vor exista trei secţiuni:

 Studii literare;

 Studii de Lingvistică;

 Traductologie.

Pot participa studenţii şi masteranzii din toate universităţile din România, de la oricare dintre specializările acreditate (Filologie, Limbi moderne aplicate, Traducere, interpretare, terminologie). Un participant se poate înscrie cu cel mult două lucrări la o secţiune, dar se poate înscrie la mai multe secţiuni. Pot participa şi echipe de cercetare.

Calendarul participării:

12 martie – trimiterea formularului de înscriere (descărcaţi aici) la adresa roxana.utale@lls.unibuc.ro;

 12 aprilie – trimiterea lucrării integrale.

NB. Nu se admit, sub nici un motiv, înscrieri după termenul indicat, dacă organizatorii nu vor anunţa prelungirea acestuia. De asemenea, nu se admit participări fără ca lucrarea să nu fi fost trimisă până la termenul indicat.

Share This