Calendarul revizuit de acordare a burselor pentru anul universitar 2018/2019 poate fi consultat AICI.

Cererile pentru burse sociale* vor fi depuse în intervalul stabilit (8-26 octombrie), în timpul programului cu publicul (luni-joi 11:00-14:00 – ultima zi va fi joi, 25 octombrie).

Conform deciziei conducerii UB, pentru bursele de merit I și II nu se vor depune cereri în prealabil, ci după afișarea listelor.

Cuantumul burselor pentru anul universitar 2018/2019 nu a fost încă stabilit.

Informații generale despre burse AICI.

Metodologia de acordare a burselor în Universitatea din București poate fi consultată AICI.

*Dosarul pentru bursele sociale conține mai multe documente – detalii AICI. Atenție! Conform metodologiei (art. 40 și 41), determinarea venitului lunar mediu net al familiei studentului se realizează până la vârsta de 26 de ani luând în calcul veniturile părinților și ale copiilor aflați în grija lor, respectiv al membrilor familiei aflate în grija studentului (soție, copii etc.). Pentru studenții cu vârsta între 26 și 35 de ani, venitul lunar mediu net al familiei se va determina luând în calcul veniturile personale ale acestuia și ale persoanelor pe care le are în grijă (soție, copii etc.).

Share This