Prezentare ASLS

Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din Universitatea Bucureşti (cunoscută ca ASLS) este o organizaţie non-guvernamentală care a luat naștere pe 11 mai 1999 și care, începând de atunci, a constituit puntea de legătură între studenți și conducerea facultății, având un rol primordial în reprezentarea acestora.

Proiectele pe care ASLS le desfășoară an de an contribuie decisiv la dezvoltarea abilităților cu care membrii acesteia sunt înzestrați: de la dobândirea capacităților organizatorice până la perfecționarea calităților de comunicare.

Structura ASLS

În prezent, în cadrul ASLS regăsim cele cinci departamente (Students’ Office, Human Resources, Public Relations, Visual Arts și Fundraising) care au în componență voluntari ce lucrează constant pentru a duce la îndeplinire scopurile asociației noastre. Fie că este vorba de promovare, dezvoltare personală sau tratarea unor probleme cu care ne confruntăm în mediul academic, omuleții albaștri se mobilizează și reușesc să își facă vocea auzită.

Proiecte

De asemenea, munca voluntarilor nu se rezumă doar la departamente, ci continuă cu implicarea într-o gamă variată de proiecte care au ca scop facilitarea, înfrumusețarea vieții studenților (Admiterea, EADS, Zilele Porților Deschise, Freshers’ Week), susținerea integrării lor cu ușurință pe piața muncii (Career Fest, Future Lab), cât și viața socială din afara facultății (Serile Culturale, Diversity, Campania Umanitară SMILE etc.). Spre exemplu, în cadrul proiectului Career Fest, studenții au ocazia de a intra în contact direct cu reprezentanți ai diferitelor companii care ar putea reprezenta interes pentru ei după terminarea facultății, putând în acest fel să observe care sunt oportunitățile în materie de joburi. În cadrul Diversity asistăm la o lecție împotriva discriminării, la povești de viață emoționante și învățăm să ne acceptăm așa cum suntem, iar proiectul Campania Umanitară SMILE vizează susținerea unei cauze sociale, solidaritatea și ajutorul pe care îl acordăm în fiecare an, cu ocazia sărbătorilor, copiilor care nu sunt la fel de norocoși ca noi.  

Principii ASLS

Istoricul ASLS a reliefat de-a lungul timpului anumite principii definitorii pentru activitatea şi spiritul voluntarilor, acestea fiind 12 la număr: democrație, deschidere, transparență, reprezentativitate, comunicare, unitate, libertate, respect, dezvoltare personală, non-partizanatul, non-violență și continuitate.