Selectează o Pagină

Seminarul din luna octombrie va avea loc joi, 29.10.

O abordare neurocognitiva a bilingvismului

Invitat: Lect. dr. Paul Buzilă

Prezentare: Interesul pentru înțelegerea mecanismelor de procesare a limbajului in cazul bilingvilor a dus la apariția mai multor modele teoretice menite să explice felul în care informația este reprezentată la nivel individual, în sistemul lingvistic al vorbitorilor bilingvi. Întrucât aceste modele se concentrează pe anumite proprietăți ale sistemului (stratificare, conectivitate, reprezentare distribuită a informației lingvistice), dar nu pe toate la un loc, fiecare reușește să explice doar anumite fenomene lingvistice. Propunerea pe care o facem pornește de la observarea faptului că acele proprietăți care conferă coerență și capacitate explicativă abordărilor existente se regăsesc în modelul teoretic cunoscut sub numele de Teoria Rețelelor Relaționale (TRR) sau Lingvistică Neurocognitivă (LN) (Lamb 1999, 2016), ceea ce face din TRR un model adecvat pentru studierea bilingvismului. Ne propunem sa prezentam în linii generale acest model teoretic și sa arătăm în ce fel poate fi reprezentat în termeni relaționali sistemul lingvistic al unui vorbitor bilingv, respectiv, ce înseamnă, din perspectiva lingvisticii neurocognitive, a înțelege și a vorbi două limbi.

Link conferință zoom: AICI

 

Seminarul de cercetare este un proiect prin care dorim să cunoaștem mai bine preocupările și munca de cercetare ale colegilor noștri din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, dar și din alte centre universitare din țară sau din străinătate. Seminarul se organizează deocamdată online, în ultima zi de joi a fiecărei luni, începând cu orele 18.00.