Evenimente

Interviu cu Denisa BERBECE, interpret la granița cu Ucraina

Interviu cu Denisa BERBECE, interpret la granița cu Ucraina

Denisa Berbece este pasionată de studiul limbilor străine, ceea ce poate părea un truism atunci când vorbim de un masterand în anul al II-lea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine. Totuși, ținând seamă că vorbește, scrie și citește în nu mai puțin de 9 limbi (franceză, spaniolă, rusă, engleză, slovenă, macedoneană, chineză, japoneză, indoneziană), se poate deduce că pasiunea ei se împletește în mod inevitabil cu foarte multă muncă, perseverență, curiozitate și disponibilitate. Este o pasiune care a purtat-o prin multe locuri (menționăm aici destinații precum Slovenia, Macedonia, Lituania, China, Indonezia, Taiwan, Mexic) și care sperăm să o poarte mai departe spre multe realizări profesionale.

De curând a însoțit în România și în Republica Moldova două echipe de jurnaliști de la Corporació Catalana de Mitjans de Comunicació (Corporația Catalană de Mass-media) – Catalunya Ràdio și Televisió de Catalunya (TV3), făcând posibilă comunicarea dintre membrii instituțiilor menționate, oficialități și refugiații ucraineni.

Denisa Berbece a absolvit în 2017 Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, programul de studii Traducere și interpretare (franceză-rusă). Pentru a continua aprofundarea ambelor limbi, dar și pentru a-și perfecționa abilitățile de viitor traducător și interpret, în 2020 s-a înscris la Masteratul european pentru formarea interpreților de conferință (MEFIC), specializarea franceză-spaniolă, și la masteratul Limba rusă aplicată. Tehnici de traducere (LRA).

Despre experiența de studentă și masterandă, dar și de interpret pentru comunitate în contextul belic actual ne va vorbi în rândurile următoare.

  1. Dragă Denisa, am menționat mai devreme cele două programe de master la care te-ai înscris. E o combinație de succes, dar dificilă, sau o combinație dificilă, dar de succes?

Este o combinație de succes, dar dificilă, cred eu. Am ales MEFIC pentru că, după ce cochetasem puțin cu interpretarea consecutivă în timpul facultății, îmi doream foarte mult să aprofundez deprinderile specifice interpretării, atât consecutivă, cât și simultană. Studiasem la licență limbile franceză și rusă, însă, cum nu era posibil să aleg aceeași combinație și la masterul de interpretare, deoarece programul masteral MEFIC include numai engleză, franceză, germană și spaniolă, m-am reorientat spre spaniolă, limbă pe care o cunoșteam bine, dar pe care nu o studiasem la nivel academic până atunci, ceea ce nu a reprezentat un impediment. M-am înscris și la programul de masterat LRA pentru că-mi doream să nu pierd contactul cu limba rusă, dar și să-mi perfecționez cunoștințele de traducere în diferite domenii, abordate la cursurile de limbaje specializate.

  1. Se apropie examenele de licență și admiterea la master. Mulți absolvenți nu știu ce master să aleagă și sunt tentați să se înscrie la două programe masterale. Din perspectiva ta, este posibil să le realizeze concomitent?

Când am început cele două programe de masterat, eram destul de optimistă că este posibil. În primul an am reușit să jonglez cu ambele, în ciuda câtorva cursuri care se suprapuneau și la care am lucrat mai mult individual. Totuși, la începutul anului al doilea mi-am dat seama că nu le voi putea duce la bun sfârșit pe amândouă, dacă vreau să mă implic total, să profit din plin de toate cursurile și să mă pregătesc așa cum consider eu că trebuie. De aceea, am hotărât să îngheț anul al doilea la Masteratul de LRA și am continuat doar cu MEFIC, având în plan să-l reiau și pe celălalt din toamnă.

  1. Mai multe ONG-uri care s-au ocupat de refugiații ucraineni au avut nevoie de interpreți. Dintre tehnicile și principiile de traducere și interpretare învățate de-a lungul celor aproape doi ani de master, care crezi că ți-au fost cel mai de folos, la care ai recurs cel mai des?

Tipul de interpretare la care se apelează cel mai frecvent în contextul refugiaților este interpretare de legătură (liaison), ceea ce se face și în serviciile publice. Practic, este o interpretare consecutivă scurtă, dinamică, fără notițe, întrucât trebuie să se asigure comunicarea cât mai rapidă și eficientă dintre cele două părți. În interacțiunile cu autoritățile, am mai folosit și interpretarea consecutivă cu notițe, pentru a putea reda fidel mesaje mai lungi. Cunoștințele de interpretare simultană mi-au fost și ele de folos atunci când editam cu echipa de jurnaliști materialele înregistrate, pentru ca ei să poată alege din înregistrare exact pasajul cel mai relevant, care urma să fie transmis în reportaj.

  1. Cât timp a durat această experiență de interpretare și prin câte locuri te-a purtat? Dacă ai putea să reconstruiești o mică hartă a itinerariului tău…

Experiența a durat în total trei săptămâni: o săptămână alături de echipa de la radio și două împreună cu echipa de la televiziunea catalană, cu o scurtă pauză între cele două. Cu echipa de la radio m-am întâlnit la București, de unde am plecat spre Galați, vizitând centrele de refugiați din zonă și observând situația de la granița cu Republica Moldova, iar câteva zile mai târziu ne-am deplasat la Chișinău, pentru a vedea situația refugiaților acolo. Echipa de la TV3 s-a axat doar pe situația din Republica Moldova, așa că, după ce ne-am întâlnit la Iași, am plecat direct spre Chișinău. După două zile în capitală, ne-am deplasat spre satul Palanca, la granița cu Ucraina, iar câteva zile mai târziu plecam spre Giurgiulești, satul aflat atât la frontiera cu Ucraina, cât și cu România. De acolo, ne-am îndreptat spre regiunea autonomă Găgăuzia. Am încercat să intrăm și în Transnistria, ceea ce nu ni s-a permis, așa că ne-am întors în Chișinău pentru ultimele reportaje.

  1. Care a fost momentul cel mai dificil pe care ai vrea să-l împărtășești cu noi?

Au fost mai multe momente dificile, atât la nivel practic (dificultăți la trecerea graniței cu Republica Moldova din cauza echipamentului tehnic și a formalităților necesare, probleme cu obținerea aprobărilor pentru a lua interviuri), dar mai ales pe plan emoțional. Mă trec fiori și acum când îmi amintesc de unul dintre primele interviuri, chiar în prima zi de lucru ca interpret în contextul războiului. În apropiere de Galați, la granița cu Republica Moldova pe unde treceau refugiați ucraineni, am început să vorbim cu o femeie care tocmai ce ajunsese într-un centru provizoriu pentru refugiați situat în vamă, urmând să fie ajutată de acolo să-și continue drumul mai departe. Ne-a mărturisit, printre lacrimi, că-și pierduse soțul în război cu câteva zile în urmă, iar atunci când a trebuit să-i traduc spusele în spaniolă mi s-a pus un nod în gât, am rămas fără cuvinte și mi s-au umezit ochii. Să continui să-mi fac treaba și să nu mă las doborâtă de emoții și lacrimi a fost cu siguranță unul dintre lucrurile cele mai dificile cu care m-am confruntat.

  1. S-a întâmplat să sesizezi o oarecare rezervă sau chiar respingere din partea refugiaților atunci când ai încercat să comunici cu ei? Și dacă da, cum ai reușit să le câștigi încrederea?

S-a întâmplat nu o dată să am parte de astfel de reacții. Majoritatea refugiaților erau de fapt reticenți la contactul cu presa, așa că, pentru a-i ajuta să depășească teama inițială, purtam mai întâi o conversație liberă cu ei, în care îmi povesteau, în funcție de disponibilitate, cine sunt, ce li s-a întâmplat, ce simt, ce speră… În general, după câteva schimburi de replici, după ce le spuneam că este exact ceea ce colegii mei vor să audă, își dădeau consimțământul ca eu să le traduc spusele și să fie înregistrați, audio sau video. Totuși, au fost și cazuri în care am întâlnit oameni care nu voiau să vorbească pentru presă, însă erau dornici să-și împărtășească poveștile; părea a fi pentru ei o formă de alinare, ceea ce m-a bucurat și m-a făcut să simt că ceea ce fac e util.

  1. Crezi că este important pentru un interpret în formare să treacă prin experiența interpretării pentru serviciile publice sau a interpretării în comunitate sau e mai bine să rămână, pentru început, la adăpostul unei săli de conferință?

Din punctul meu de vedere, este o experiență foarte importantă, mai ales că la cursuri se insistă pe  interpretarea de conferință, fie că vorbim de interpretare consecutivă sau simultană. Interpretarea în comunitate este, într-adevăr, mai puțin solicitantă la nivel tehnic, însă presupune alt tip de calități și deprinderi: empatie, inteligență emoțională, mediere culturală. Din acest punct de vedere, pentru mine a fost cel mai dificil să mă simt protagonistă a evenimentelor, – responsabilă pentru ceea ce se întâmplă, spre deosebire de anonimatul interpretării simultane: Mai mult, ca interpret în comunitate ajungi să fi pus în situații dintre cele mai diverse: pe lângă refugiați, am interacționat cu oameni care îi adăposteau la ei acasă, voluntari, autorități. În plus, reportajele cu echipa de la televiziune nu s-au concentrat doar pe refugiați, ci și pe felul în care războiul din țara vecină influențează situația din Republica Moldova, atât la nivel economic, cât și în ceea ce privește sentimentele naționale, având în vedere existența unor regiuni autonome pro-ruse pe teritoriul țării. Prin urmare, am ajuns să vorbesc și cu primari, prefecți, jurnaliști locali, fermieri, muncitori pe câmp, locuitori din aproprierea graniței cu regiunea Transnistria sau elevi ai unei școli din Găgăuzia.

  1. Ce îndemn mobilizator ai să le adresezi colegilor de la master, dar și interpreților și traducătorilor la început de drum care urmează să treacă prin încercări asemănătoare?

Le-aș spune că interpretarea în astfel de contexte ne arată și mai mult cât de important este rolul nostru. Pentru mine a fost prima experiență de acest fel – și printre primele ca interpret, în general –, am avut multe emoții, atât pentru că nu știam cum vor decurge lucrurile, cât și pentru că îmi imaginam că situația avea să fie cel mai greu de gestionat la nivel emoțional. De asemenea, să fiu pusă în prim-plan, să mă simt responsabilă pentru oamenii de lângă mine a fost un alt element nou, pentru care școala nu are cum să te pregătească, sunt aspecte pe care le poți învăța doar din practică. Cred că e esențial să avem încredere în noi, iar în momentele dificile să ne amintim că ceea ce facem este important.

Denisa a acordat un interviu despre experiența ei și revistei Prăvălia culturală, care poate fi citit integral aici.