Selectează o Pagină
Planificarea interviurilor

Candidații înscriși la selecția Erasmus+ de la nivelul facultății (Erasmus clasic) sunt rugați să-și verifice adresele de e-mail (INSTITUȚIONALE!), unde pot consulta programarea interviurilor și pot accesa linkul de conectare. De asemenea, vă atragem atenția că documentul Excel conține câte o filă pentru fiecare zi de interviuri.

Stagii de studiu Erasmus pentru a.a 2026-2027

PRESELECŢIE  ŞI  SELECŢIE  ERASMUS  PENTRU
MOBILITĂŢI  STUDENŢI (STAGII DE STUDII)  pentru a.a. 2026–2027

Studenții care au participat la selecția Erasmus+ CIVIS pot participa și la această selecție, dar la final vor trebui să opteze pentru efectuarea mobilității Erasmus+ numai într-o singură universitate-gazdă. Această selecție este organizată la nivelul facultății.

Preselecţia ERASMUS (în varianta clasică) pentru anul academic 2026–2027 la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine are loc în perioada 9-22 martie 2026:

• înscrierea online AICI – completarea formularului Microsoft se poate realiza numai prin intermediul adresei instituționale;
22 martie 2026, la ora 23:59:59, este ultima zi de înscriere online la concurs;
• documentele necesare vor fi încărcate în Microsoft Forms.

Selecţia ERASMUS pentru anul academic 2026–2027 la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine are loc, orientativ, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026:

• selecţia = evaluarea dosarelor + evaluarea competenţelor lingvistice de limbă străină + interviul (online);
• datele şi orele exacte pentru selecţie vor fi stabilite de COMISIA DE SELECŢIE pe facultate și publicate pe site.

____________________________________________________

Puteți consulta „Afișul general privind lansarea selecției ERASMUS pentru mobilități studenți (stagii de studii) pentru anul academic 2026–2027” AICI.

Pentru CV-ul Europass – descărcați modelul actual de pe site-ul de specialitate.

Puteți consulta „Lista de mobilități ERASMUS cu destinațiile și locurile finanțate valabile în anul academic 2026–2027” AICI.

Vă rugăm insistent să parcurgeți întregul afiș general, pentru a vă informa cu privire la condițiile și criteriile generale de selecție, actele necesare pentru dosarul de concurs și alte precizări importante!

Pentru întrebări și nelămuriri, consultați responsabilul ERASMUS al Departamentului de care aparțineți (lista este disponibilă AICI) sau scrieți la adresa de e-mail international@lls.unibuc.ro!

____________________________________________________

Atenție!

  1. Certificatele lingvistice sunt opționale, câtă vreme sunteți înscriși la un program universitar în cadrul căruia studiați limbile străine cerute prin acord de către universitatea-gazdă. În urma interviului de selecție, vi se vor elibera atestate lingvistice pentru a vă servi în funcție de necesitate. Atestatele vor fi eliberate doar pentru limba de candidatură! Atestatele lingvistice NU se eliberează pentru selecția CIVIS.

Vă rugăm să vă asigurați că îndepliniți astfel cerințele lingvistice ale universităților pentru care candidați.

  1. Programarea interviurilor va fi postată pe site si distribuită pe adresele INSTITUȚIONALE ale candidaților. Interviurile se vor desfășura online.
  2. Pentru această selecție, NU este nevoie de aprobarea prealabilă a planurilor de studii de către Responsabilul Erasmus FLLS. Acest criteriu este valabil STRICT pentru selecția CIVIS.
  3. Recomandarea noastră este să contactați direct secretariatele / coordonatorii Erasmus de la universitățile de care sunteți interesați pentru a vă asigura că aveți posibilitatea de a studia ambele limbi din specializare și că planul vostru de studii conține opțiuni valide pentru studenții străini de la instituția-gazdă.

Această verificare ar trebui demarată încă din perioada completării documentelor de înscriere pentru a vă asigura că primiți răspuns și că aveți o imagine clară a opțiunilor de studiu.

  1. Informațiile de acest tip sunt deosebit de relevante în momentul stabilirii destinației finale. NU vom semna documente de tip „Learning Agreement” care nu conțin cursuri din ambele arii de studiu într-o paritate rezonabilă. Neparcurgerea acestor etape sau necunoștința de cauză / eșecul de a obține informațiile necesare la timp nu vor fi considerate motive valide pentru nerespectarea acestui criteriu.

____________________________________________________

Criterii de eligibilitate:

  • Pentru studenții de licență (anul I) și master (anul I): să fi acumulat maximum o restanță până la organizarea selecției, după sesiunea de examene din ianuarie – februarie 2026.
  • Pentru studenții de licență (anii II + III) și master anul II: să fi acumulat maximum două restanțe până la organizarea selecției, după sesiunea de examene din ianuarie – februarie 2026. Cursurile nepromovate pot fi din oricare semestru de studii încheiat.
  • Să aibă media generală minimă 8 până la organizarea selecției. Dat fiind faptul că selecția va fi organizată în timpul anului universitar, înaintea sesiunii de examene aferente semestrului al II-lea, media generală va fi calculată în felul următor: 1. Se calculează media fiecărui semestru de studiu în parte; 2. Se adună valorile astfel obținute; 3. Se împarte la numărul de semestre completate. În cazul în care există restanțe, media semestrului respectiv se calculează adunând notele valabile pentru cursurile promovate și împărțind suma astfel obținută la numărul de cursuri promovate.

____________________________________________________

De asemenea:

  • Studenții aflați în anul I (ciclul licență) vor pleca numai pe semestrul al II-lea al anului universitar 2026-2027.
  • Studenții aflați în anul al II-lea (ciclul licență) vor pleca pe durata semestrului I al anului universitar 2026-2027.
  • Studenții aflați în anul I (ciclul masterat) vor pleca pe durata semestrului I al anului universitar 2026-2027.
  • Studenții aflați în ani terminali în momentul selecției (licență anul III și master anul II) vor putea beneficia de mobilități Erasmus+ derulate numai în semestrul al II-lea al anului universitar 2026-2027 (condiționat de admiterea la master/doctorat la FLLS, în același domeniu de studii pentru care a fost selectat pentru mobilitate).
  • Candidații declarați rezervă la această selecție pot deveni titulari de grant Erasmus+ în cazul în care există fonduri disponibile sau în cazul în care un student declarat titular renunță la mobilitate pentru respectiva destinație a candidatului declarat rezervă. În această situație, candidații declarați astfel titulari vor putea beneficia de mobilități Erasmus+ derulate numai în semestrul al II-lea al anului universitar 2026-2027.

 

Selecție Centralizată pentru mobilități de studii Erasmus + CIVIS 2025-2026

IMPORTANT! Dat fiind faptul că formularul pentru selecția Erasmus CIVIS se închide duminică, 22 martie 2026, vă rugăm insistent ca toate cererile pentru situațiile școlare să fie transmise pe adresa international@lls.unibuc.ro până cel târziu vineri, 20 martie 2026, ora 08:00. Altfel vă asumați că nu va mai exista timp pentru ca cererile voastre să fie prelucrate și semnate. NU se eliberează situații școlare în weekend. Pentru selecția Erasmus în varianta clasică NU este nevoie să solicitați situația școlară.

 

Selecție centralizată pentru mobilități de studii Erasmus+ CIVIS pentru anul academic 2026-2027 (fonduri proiect Erasmus+ KA131-2024):- număr total de locuri: 250;

– termenul limită de aplicație online: 22 martie 2026, ora 20:00;
– informațiile sunt disponibile la ACEASTĂ adresa;
– aplicația online este disponibilă la adresa de AICI;
– termen finalizare selecție: 31 martie 2026 (vă vom informa ulterior despre rezultatele selecției).

 

ATENȚIE! 
 
1. Această selecție va fi organizată la nivelul Biroului Erasmus de la RectoratNU la nivelul facultății. Pentru întrebări suplimentare, vă rugăm să folosiți adresa de mail contact@erasmus.unibuc.ro sau să vă adresați direct membrilor Biroului Erasmus central.
 
2. Studenții trebuie să trimită „CIVIS Study Programme 2026-2027” (Plan al programului de studii în instituția gazdă CIVIS – listă de cursuri) către Responsabilul Erasmus FLLS la adresa international@lls.unibuc.ro pentru a obține semnătura. Documentul trebuie urcat apoi în formularul Google de înscriere. În lipsa acestui document aprobat, nu vă puteți înscrie.
– prezentarea „CIVIS Study Programme 2026-2027” (Plan al programului de studii în instituția gazdă CIVIS), pentru fiecare opțiune de universitate gazdă CIVIS. Documentul trebuie semnat de candidat/student și de Responsabilul Erasmus din facultatea candidatului. Pentru completarea planului de studii, candidații trebuie să acceseze pagina de internet a universității gazdă și a programului de studii ales, prin linkurile din tabelele Excel care conțin numărul de locuri și condiții specifice ale universității partenere CIVIS. Planul de studii trebuie să conțină lista disciplinelor/cursurilor care vor fi urmate în cadrul programului de studii ales la universitatea gazdă, totalizând 30 de credite (ECTS). Modelul de document „CIVIS Study Programme 2026-2027” și lista Responsabililor academici Erasmus din facultățile UB sunt disponibile la adresa ACEASTA. Documentul nu poate fi completat online, se descarcă mai întâi în calculator, se completează, se semnează de către student și de către profesorul Responsabilul Erasmus din facultate și ulterior se încarcă în aplicație (semnat).
 
Vă rugăm să trimiteți acest document în timp rezonabil. Dacă îl trimiteți în ultima sau penultima zi de înscriere, vă asumați că s-ar putea să nu vă încadrați în termenul-limită.
 
3. Studenții trebuie să se asigure că în planul lor de studii vor include cursuri din ambele arii de specialitate (acolo unde este cazul) și că vor menține, pe cât posibil, o paritate între limbile studiate. Cursurile selectate trebuie să însumeze 30 ECTS. NU vom aproba planuri de studii care nu îndeplinesc aceste condiții.
 
4. Studenții trebuie să se asigure că îndeplinesc toate cerințele lingvistice ale universității pentru care vor să candideze. Nu le pot fi emise certificate lingvistice de la FLLS, întrucât nu este organizată o evaluare lingvistică aferentă în cadrul facultății pentru selecția CIVIS.
 
IMPORTANT PENTRU SELECȚIA CIVIS: Dat fiind faptul că formularul pentru selecția Erasmus CIVIS se închide duminică, 22 martie 2026, vă rugăm insistent ca toate cererile pentru situațiile școlare să fie transmise pe adresa international@lls.unibuc.ro până cel târziu vineri, 20 martie 2026, ora 08:00. Altfel vă asumați că nu va mai exista timp pentru ca cererile voastre să fie prelucrate și semnate. NU se eliberează situații școlare în weekend. Pentru selecția Erasmus în varianta clasică NU este nevoie să solicitați situația școlară.
 

PRECIZĂRI VALABLE PENTRU AMBELE SELECȚII:

  • Selecția centralizată ERASMUS CIVIS și cea la nivelul facultăților sunt două selecții separate și implică destinații diferite. Prima selecție este organizată la nivelul Rectoratului (pentru informații: contact@erasmus.unibuc.ro), iar cea de-a doua este organizată de FLLS (informații: international@lls.unibuc.ro).
  • Planurile de studiu trebuie aprobate de Responsabilul Erasmus FLLS DOAR pentru selecția CIVIS, NU și pentru selecția organizată de facultatea noastră. Pentru ambele selecții, studenții vor include în plan cursuri din ambele arii de specializare într-o paritate rezonabilă.
  • NU există model pentru planul de studiu la selecția organizată de facultatea noastră. Se poate redacta un document simplu în Word cu propria voastră formatare. Modelul de plan de studii pentru CIVIS se găsește aici: https://drive.google.com/drive/folders/1ltolNh3M5Df2qCoulS0balEQzeFMoOXtAmbele planuri constau într-o o listă de cursuri pe care intenționați să le urmați la facultatea-gazdă, însumând 30 ECTS.
  • Criteriile privind media minimă și nr. minim de restanțe sunt valabile doar pentru selecția organizată de FLLS, nu și pentru selecția CIVIS.
  • Planurile de studiu pentru un singur semestru de studiu (valabil pentru ambele selecții) trebuie să întrunească minim 30 ECTS. Recomandarea noastră este să nu depăseașcă 35 ECTS decât în situații de forță majoră (ex: obligativitatea alegerii cursurilor modulare). 40 ECTS sunt deja prea multe pentru un singur semestru de studii, în condițiile în care este nevoie de 60 ECTS pentru a promova întreg anul universitar.
  • Studenții trebuie să aibă în vedere posibilitatea studierii celor două arii A şi B (valabil pentru ambele selecții) pe durata stagiului ERASMUS în cazul în care are dublă arie de studiu.
  • Nu vom mai accepta amendamente la contractele de studii care elimină în totalitate cursurile dintr-o arie de specializare.
  • Atestatele lingvistice se eliberează de FLLS DOAR pentru selecția organizată la FLLS, STRICT pentru limba de candidatură, în baza interviului din cadrul procesului de selecție. NU eliberăm atestate lingvistice pentru selecția CIVIS, întrucât este nu este organizată la nivelul facultății. Astfel, vă rugăm să vă asigurați în prealabil că veți îndeplini cerințele lingvistice ale universității-gazdă.
  • În cazul în care aveți restanțe sau veți acumula restanțe înainte să plecați în stagiu, vă atenționăm în mod expres să aveți în vedere obligativitatea obținerii a minim 30 ECTS pe durata întregului an universitar, altfel veți fi exmatriculați.
  • Studentul ERASMUS trebuie să obţină un minimum de 30 de credite pe semestru pentru a fi declarat promovat. În caz contrar, este nevoit să susțină examene de diferență la întoarcerea în țară, conform prevederilor în vigoare la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine.
  • Educaţia fizică şi practica profesională NU intră în planul de studii ERASMUS.
  • Modulul psihopedagogic nu poate fi acoperit în timpul stagiului ERASMUS, de aceea studentului i se recomandă să ia legătura cu profesorii în cauză înainte de a pleca, pentru a organiza o reprogramare a studiilor la acest modul.
  • Dacă a plecat pe primul semestru, studentul ERASMUS poate solicita prelungirea stagiului de studii pe al doilea semestru.
  • Examenele de licenţă, disertaţie sau doctorat trebuie susţinute la Universitatea din Bucureşti.