Selectează o Pagină

Centrul de Studii Medievale a fost acreditat prin hotărîrea Biroului Senatului Universităţii din Bucureşti la 16 iulie 2006. Este compus din profesori, cercetători şi doctoranzi specializaţi in filologie, istorie, filosofie și istoria artei.

Centrul de Studii Medievale s-a dezvoltat dintr-un nucleu iniţial format din tineri masteranzi ai facultaţilor de Filosofie, Istorie şi Limbi şi Literaturi Străine reuniţi în anul 2002 în cadrul seminarului cu tema Gîndirea medievală condus de Prof. Dr. Ioan Pînzaru. În următorii trei ani grupul a susţinut un program regulat de dezbateri şi conferinţe publice cu participarea unor reputaţi medievişti străini, precum Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (Universitatea din Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (Universitatea din Torino), Claudio Galderisi (Universitatea din Poitiers), Keith Busby (Universitatea din Wisconsin) ş.a.

A publicat mai multe volume colective şi a desfăşurat mai multe programe de cercetare interdisciplinară finalizate prin colocvii şi volume.

Din anul universitar 2008-2009 a elaborat un program de studii masterale, asigurat în colaborare de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Facultatea de Istorie.

Centrul de Studii Medievale publică la Editura Universităţii din Bucureşti colecția „Mediaevalia”, care reunește actele colocviilor naționale și internaționale organizate de Centrul de Studii Medievale.

Blog academic.

The Center for Medieval Studies - Engleză

The Centre for Medieval Studies at the University of Bucharest was accredited by decision of the Senate of the University of Bucharest on July 16th, 2006. Its members are professors, researchers and PhD students specialized in philology, history, philosophy and art history.

The Centre for Medieval Studies has developed from a group of MA students from the Faculties of Philosophy, History, and Foreign Languages and Literatures, who attended the seminar on Medieval Thought held by professor Ioan Pînzaru in 2002. Over the next three years, the group held a regular program of debates and public conferences with the participation of renowned foreign medievalists such as Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (University of Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (University of Turin), Claudio Galderisi (University of Poitiers), Keith Busby (University of Wisconsin), etc.

Between 2008-2022, the Centre developed an MA program in medieval studies in collaboration with the Faculty of Foreign Languages and Literatures and the Faculty of History.

The Centre for Medieval Studies has carried out several interdisciplinary research programs that have resulted in conferences and in the publication of the proceedings in the “Mediaevalia” collection at the Bucharest University Press publishing house.

Centre d'études médiévales - Franceză

Le Centre d’Études Médiévales a été agréé par décision du Sénat de l’Université de Bucarest le 16 juillet 2006. Il est composé de professeurs, de chercheurs et de doctorants spécialisés dans la philologie, l’histoire, la philosophie et l’histoire de l’art.

Le Centre d’Études Médiévales s’est développé à partir d’un noyau initial de jeunes étudiants en master des Facultés de Philosophie, d’Histoire et de Langues et Littératures étrangères, qui se sont rencontrés en 2002 dans le cadre du séminaire sur la pensée médiévale dirigé par le professeur Ioan Pînzaru. Au cours des trois années suivantes, le groupe a organisé un programme régulier de débats et de conférences publiques avec la participation de médiévistes étrangers renommés tels que Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (Université de Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (Université de Turin), Claudio Galderisi (Université de Poitiers), Keith Busby (Université du Wisconsin), etc.

Le Centre d’Études Médiévales a proposé plusieurs projets de recherche interdisciplinaires, qui ont eu pour résultat des colloques organisés à l’Université de Bucarest et des volumes collectifs publiés aux Éditions de l’Université de Bucarest.

Depuis l’année académique 2008-2009, il a développé un programme de Master, dispensé en collaboration entre la Faculté de Langues et Littératures étrangères et la Faculté d’Histoire.

Le Centre d’Études Médiévales publie la collection „Mediaevalia” aux Éditions de l’Université de Bucarest, qui rassemble les communications des conférences et colloques organisés.

Evenimente
 
 
 
Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 27 aprilie 2026, ora 18.00, la prelegerea Deum habere în câteva scrieri ale misticilor englezi din sec. al XIV-leasusținută de lect. dr. Ioana Gogeanu. Evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (str. Pitar Moș nr. 7-13, etajul I) și poate fi urmărit și pe platforma Zoom:
https://us02web.zoom.us/j/88468623422?pwd=YphrPYnHidKImNv2G7wcn1o6KA6ZlU.1

 

Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 23 martie 2026, ora 18.00, la prelegerea Recuperarea în spațiul românesc a unei tradiții milenare: Psaltirea bilingvă greco-română (ediția Măn. Vatopedi, 2025)susținută de conf. dr. Alexandru Mihăilă, lect. dr. Sabin Preda și lect. dr. Octavian Gordon (Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea din Bucureşti). Evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (str. Pitar Moș nr. 7-13, etajul I) și poate fi urmărit și pe platforma Zoom.

Alexandru Mihăilă este conferențiar universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București, unde predă cursuri de Vechiul Testament. A predat limba ebraică biblică la facultate și în cadrul Școlii „Dan Slușanschi” de Limbi Clasice și Orientale din Sibiu. A participat la săpături arheologice în Meghido, Israel (2010). A publicat cărțile Elemente nomade în protoistoria Israelului, Ed. Universității din București, 2008; (Ne)lămuriri din Vechiul Testament, Nemira, București, 2011; În multe rânduri și în multe chipuri, Doxologia, Iași, 2017. A participat la alcătuirea Oxford Handbook of the Bible in Ortodox Christianity, ed. Eugen J. Pentiuc, Oxford University Press, 2022. În prezent contribuie la proiectul „Ancient Christian Study Bible”, derulat la Oxford University Press.

Sabin Preda este lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București, doctor al Universității „Aristotel” din Tesalonic, cercetător în domeniul hermeneuticii biblice și traducător de literatură patristică și teologică modernă. A participat la traducerea edițiilor bilingve greacă română ale Noului Testament bizantin și Psaltirii bizantine, sub coordonarea Pr. Prof. Constantin Coman, sub egida Mănăstirii Vatopedi (Sfântul Munte). De asemenea, este traducător și alcătuitor de poezie imnografică, precum și conducător al grupului de muzică bizantină „Nectarie Protopsaltul”.

Octavian Gordon este clasicist, doctor în Filologie, în prezent lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București. A beneficiat de mai multe stagii de cercetare doctorală și postdoctorală la Universitatea din Fribourg (bursier al Confederației Elvețiene), Freie Universität din Berlin, Universitatea von Humboldt din Berlin, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Universitatea din Münster, Universitatea din București, Academia Română, Colegiul „Noua Europă” din București. A participat la traducerea Septuagintei și a Noului Testament bizantin în limba română. Este membru în Consiliul Științific al Asociației Internaționale de Studii Patristice. A ocupat, pentru scurt timp (iunie 2016 – mai 2017), funcția de Director General al Bibliotecii Naționale a României, în trei mandate interimare succesive.

 

Centrul de Studii Medievale vă invită între 7-8 noiembrie la colocviul internațional Truth and Falsehood in the Medieval World and Its Representations. Evenimentul va avea loc la Sala Senatului (Rectorat, Șos. Panduri nr. 90-92), în prezență și online.

Conferințele plenare vor fi susținute de prof. Lorenzo Bartoli (Universidad Autonoma de Madrid) și prof. Maria Luisa Cerron Puga (Università di Roma La Sapienza). Vor participa universitari și cercetători din România, Italia, Spania, Argentina, Belgia, Franța și Cehia.

În societatea „post-adevărului”, în care criteriile de distincție între adevăr și minciună își pierd relevanța, revenirea asupra problematicii adevărului și falsului pare să devină un imperativ foarte actual. Evenimentul își propune o reflecție asupra modului în care adevărul și falsul sunt percepute și reglementate în Evul Mediu de instituții și autorități, precum și asupra valorizării acestei perioade din pespectiva medievalismului și a neomedievalismului actual, asupra lecturii marcate istoric a trecutului și asupra logicii transferului de motive și teme.

Programul și linkurile de conectare ale evenimentului pot fi regăsite AICI.

 

 

Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 26 mai 2025, ora 18.00, la prelegerea Geneza „minții moderne”. Prima revoluție: Leonardo și „sistemul lumii”susținută de lect. univ. dr. Luigi Bambulea (Universitatea Națională de Arte din București). Evenimentul va avea loc în Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București (str. Pitar Moș nr. 7-13, etajul I) și poate fi urmărit și pe platforma Zoom.

Luigi Bambulea (n. 1986) este lector al Universității Naționale de Arte din București, unde este titularul cursului de istoria artei universale, și cercetător științific în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române din București (din 2018). Este doctor în arte vizuale cu o teză consacrată avangardei istorice (UNARTE, 2023), precum și doctor în filologie cu o teză consacrată memoriei culturale (Universitatea din București, 2021). A absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Istoria și Teoria Artei în cadrul UNARTE (București, 2014), Facultatea de Litere, specializarea Limba și literatura română – Literatură universală și comparată, în cadrul Universității Babeș-Bolyai (Cluj-Napoca, 2009), și Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, în cadrul aceleiași universități (2009). Studiile sale universitare sunt completate de un master în teoria literaturii, încheiat cu o disertație despre istoria ideii de geniu (Facultatea de Litere a Universității din București, 2013).

A publicat Artă și epifanie. Construcție, discurs și viziune în „Adorația Magilor” de Leonardo da Vinci (Eikon, București, 2024), volum care a fost distins cu Premiul „Marian Papahagi” al Universității Babeș-Bolyai și al Centrului Cultural Italian din Cluj, respectiv al Ambasadei Italiei și al Institutului Italian de Cultură din București. A tradus și a postfațat Literatura în pericol de Tzvetan Todorov [2007] (Art, București, 2011). Este redactor principal al UNA, publicație științifică a Universității Naționale de Arte din București (una.unarte.org). Este consultant științific al Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române. A fost redactor, redactor-șef adjunct și redactor-șef al publicației universitare / culturale Verso.

Dr. Ștefan Alexandru Anca este conferențiar la Universitatea Otto-Friedrich din Bamberg.

Este absolvent al Universității din București, unde s-a specializat in istoria Bizanțului și a Evului Mediu. Și-a continuat parcursul academic la Universitatea din Münster cu o teză de doctorat asupra imaginii imperiale în contextual contactului dintre lumea apuseană și cea bizantină în timpul primelor cruciade. Teza sa, Herrschaftliche Repräsentation und kaiserliches Selbstverständnis. Kontakt der westlichen mit der byzantinischen Welt in der Zeit der ersten Kreuzzüge, a fost publicată în 2010 la editura Rhema Verlag din Münster.

În 2024 și-a obținut abilitarea la Universitatea din Bamberg, unde a activat ca asistent universitar. Teza sa de abilitare, intitulată Macht und Partizipation in der Krone von Aragon im 13. und 14. Jahrhundert (Putere și participare în Coroana Aragonului între secolele XIII-XIV), urmează să fie publicată.

Principalele interese de cercetare ale lui Ștefan Alexandru Anca sunt comunicarea politică în Evul Mediu și simbolistica sa, contactele dintre zonele culturale (lumea apuseană, lumea bizantină și Orientul mijlociu), istoria zonei mediteraneene și în special istoria Coroanei Aragonului.

De asemenea, este coeditor la Corpus Draculianum (ediția în limba română), al cărui scop este colectarea și editarea tuturor surselor disponibile între 1448-1650 cu privire la Vlad al III-lea Draculea “Țepeș” (1431-1476). Primul volum, intitulat Scrisori și documente de cancelarie (Letters and Chancellery Documents), are două părți: I. Cancelarii valahe (Editura Istros, Brăila 2019) și II. Cancelarii externe (Editura Istros, Brăila 2020). 

 

 

Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 31 martie 2025, ora 18.00, la Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Pitar Moș, etajul I), la prelegerea Lazăr în Occidentul medieval: cult, exegeză, iconografie, susținută de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban.

Comunicarea va fi transmisă pe Zoom. Datele de conectare sunt disponibile la adresa mianda.cioba@lls.unibuc.ro
Bogdan Tătaru-Cazaban este doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și membru al mai multor asociații și societăți academice. Printre publicațiile sale se numără: Iter sapientiae. Studii patristice și medievale (Galaxia Gutenberg, 2003), în colaborare cu Miruna Tătaru-Cazaban; Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie şi structuri (Polirom, 2005); Pentru un creștinism al noii Europe (co-autor, Humanitas, 2007); Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017); Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (ed. a II-a adăugită, Spandugino,  2023). A tradus din Augustin (Humanitas, 2004; Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010), Boethius (Polirom, 2003), Hugo din Saint-Victor (Univers Enciclopedic, 2005), E. Lévinas (Humanitas, 2006), R. Klibansky, E. Panofsky şi F. Saxl (Polirom, 2002). Între 2010-2016 a fost ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta.
 

Centrul de Studii Medievale s-a dezvoltat dintr-un nucleu iniţial format din tineri masteranzi ai facultaţilor de Filosofie, Istorie şi Limbi şi Literaturi Străine reuniţi în anul 2002 în cadrul seminarului cu tema Gândirea medievală condus de Prof. Dr. Ioan Pânzaru. Centrul a fost acreditat prin hotărârea Biroului Senatului Universităţii din Bucureşti în data de 16 iulie 2006. Membrii săi sunt profesori, cercetători şi doctoranzi specializaţi in filologie, istorie, filosofie şi istoria artei.

De la întemeiere, Centrul de Studii Medievale a susţinut un program complex de dezbateri şi conferinţe publice cu participarea unor reputaţi medievişti din tara si strainatate.

A organizat conferinte nationale si internationale si a publicat mai multe volume colective in seria Mediaevalia, ajunsa acum la al 11-lea numar (sub tipar).

Centrul de Studii Medievale îşi propune să contribuie la dezvoltarea cunoaşterii asupra Evului Mediu european atât prin cercetare fundamentală, cât şi prin cercetări avansate, şi să confere vizibilitate acestei activităţi  în interiorul comunităţii academice şi în relaţie cu publicul larg. Caracteristică pentru activitatea centrului este abordarea interdisciplinară a unei problematici complexe care să permita definirea unor noi directii de reflecţie asupra universului cultural medieval, a unor tehnici  specifice de lucru şi realizarea unor instrumente de cercetare avansată, compatibile cu practicile  europene actuale.

Se urmăreste, de asemenea, adoptarea unor strategii eficiente de lucru în echipă, cu asimilarea şi iniţierea în acest sens a tinerilor masteranzi şi doctoranzi provenind din facultăţile universităţii, şi integrarea în diverse reţele europene de cercetare. Prin proiectele de traducere şi editare critică a textelor medievale fundamentale, prin dezbaterile si prelegerile publice pe care le organizează, membrii Centrului îşi doresc sa atragă publicul academic spre studiul culturii medievale şi să contribuie la o mai buna receptare în spaţiul românesc a tradiţiei umaniste europene.

  1. Direcții de cercetare
  • Studiul interdisciplinar al culturii medievale: literatură şi filozofie a Evului Mediu european, teologie şi patristică, istoria mentalităţilor, istorie eclesiastică, istoria instituţiilor şi a gândirii politice, istoria şi teoria artei, sociologia culturii;
  • Teoria discursului: semiotica, pragmatica si hermeneutica textului medieval;
  • Studiul surselor documentare; ecdotică si critica textului; istoria carţii şi a lecturii;
  • Studiul imaginii şi al reprezentărilor simbolice proprii culturii vizuale medievale;
  • Studiul conexiunilor istorice si culturale dintre Orient şi Occident în Evul Mediu.

 

  1. Valorificarea cercetării
  1. Elaborarea unor proiecte de cercetare interdisciplinară; participarea la proiecte de cercetare (granturi) în colaborare cu alte grupuri, centre de cercetare şi centre de excelenţă;
  2. Realizarea de articole, studii şi cărţi; editarea unei colecții de studii medievale la standarde de calitate internaţionale (colecția Mediaevalia, publicată de Editura Universității din București);
  3. Organizarea de conferinţe, colocvii şi alte manifestări ştiinţifice publice;
  4. Elaborarea unor programe de studii pentru masterat şi doctorat;
  5. Integrarea în cadrul activităţilor de cercetare a doctoranzilor care se formează în domeniul medieval în şcolile doctorale ale Universităţii din Bucureşti;
  6. Colaborarea cu instituţii, grupuri de studii şi societăţi academice din ţară şi din străinătate pentru organizarea unor manifestări ştiinţifice şi susţinerea unor linii de cercetare comune.

 Colecția Mediaevalia:

  1. REPRÉSENTATIONS DE L’AUTORITÉ AU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU, Mihaela VOICU, NR.1, 2011
  2. TEMPS ET MÉMOIRE DANS LA LITTÉRATURE ARTHURIENNE – ACTES DU COLLOQUE INTERNATIONAL DE LA BRANCHE ROUMAINE DE LA SOCIÉTÉ INTERNATIONALE ARTHURIENNE, BUCAREST, 14-15 MAI 2010, dir. Cătălina GÂRBEA, Andreea POPESCU, Mihaela VOICU, NR. 2, 2011
  3. MATÉRIALITÉ ET IMMATERIALITÉ DANS L’ ÉGLISE AU MOYEN ÂGE. Actes du colloque tenu à Bucarest les 22 et 23 octobre 2010 Centre d’études médiévales de l’Université de Bucarest/New Europe Collège/Université Lille 3, dir. Stéphanie Diane DAUSSY, Cătălina GÂRBEA, Brîndușa GRIGORIU, Anca OROVEANU, Mihaela VOICU, NR. 3. 2012
  4. AMITIÉ VS. HOSTILITÉ AU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU, Mihaela VOICU, nr. 4, 2013
  5. ORIENT ET OCCIDENT. CONSTRUCTION DES IDENTITES EN EUROPE MEDIEVALE, dir. Luminița Diaconu, Editura Universității din București, NR. 5, 2015
  6. BOCCACCIO IN EUROPA. 700 ANNI DALLA NASCITA DELL’AUTORE DEL “DECAMERON” , a cura di CORINA ANTON, MIHAELA VOICU, NR. 6, 2016
  7. ALEXANDRE LE GRAND: HISTOIRE, IMAGE, INTERPRETATIONS, dir. Alexandru CIZEK, Mianda CIOBA, Dan Tudor IONESCU, nr. 7, 2016
  8. DU BLANC AU NOIR : LES COULEURS DANS LA SYMBOLIQUE MEDIEVALE, dir. Corina ANTON, Luminiţa DIACONU, Ioana MUNTEANU, NR. 8, 2018
  9. IMAGES DE L’INVISIBLE. DE L’ANTIQUITE TARDIVE A LA FIN DU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU și Ecaterina LUNG, NR. 9, 2020
  10. FROM SAINT THOMAS AQUINAS TO PETRARCH AND ERASMUS: THE IDENTITY AND ROLE OF THE INTELLECTUAL IN THE MIDDLE AGES, dir. Mianda CIOBA, Anca CRIVĂȚ, nr. 10, 2023
  1. Ioan Pânzaru
  2. Mihaela Voicu
  3. Luminiţa Ciuchindel
  4. Mihaela Pop
  5. Mianda Cioba
  6. Ioana Munteanu
  7. Madeea Axinciuc
  8. Daniela Florean
  9. Diana Stanciu
  10. Luminiţa Diaconu
  11. Cătălina Gîrbea
  12. Bogdan Tătaru-Cazaban
  13. Cristian Ducu
  14. Dan Săvinescu
  15. Dana Ligia Ilin
  16. Cătălin Buciumeanu

Conducerea CSM:

Conf. univ. dr. Corina Anton

Director

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
corina.anton@lls.unibuc.ro

 

Prof. univ. dr. Ecaterina Lung

Secretar științific

Facultatea de Istorie
ecaterina.lung@istorie.unibuc.ro

Prof. univ. dr. Mianda Cioba

Membru Consiliul Director

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
mianda.cioba@lls.unibuc.ro

Lect. univ. dr. Manuela Dobre

Membru Consiliul Director

Facultatea de Istorie
manuela.dobre@istorie.unibuc.ro

Coperțile publicațiilor: