Selectează o Pagină

Centrul de Studii Medievale a fost acreditat prin hotărîrea Biroului Senatului Universităţii din Bucureşti la 16 iulie 2006. Este compus din profesori, cercetători şi doctoranzi specializaţi in filologie, istorie, filosofie și istoria artei.

Centrul de Studii Medievale s-a dezvoltat dintr-un nucleu iniţial format din tineri masteranzi ai facultaţilor de Filosofie, Istorie şi Limbi şi Literaturi Străine reuniţi în anul 2002 în cadrul seminarului cu tema Gîndirea medievală condus de Prof. Dr. Ioan Pînzaru. În următorii trei ani grupul a susţinut un program regulat de dezbateri şi conferinţe publice cu participarea unor reputaţi medievişti străini, precum Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (Universitatea din Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (Universitatea din Torino), Claudio Galderisi (Universitatea din Poitiers), Keith Busby (Universitatea din Wisconsin) ş.a.

A publicat mai multe volume colective şi a desfăşurat mai multe programe de cercetare interdisciplinară finalizate prin colocvii şi volume.

Din anul universitar 2008-2009 a elaborat un program de studii masterale, asigurat în colaborare de Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine şi Facultatea de Istorie.

Centrul de Studii Medievale publică la Editura Universităţii din Bucureşti colecția „Mediaevalia”, care reunește actele colocviilor naționale și internaționale organizate de Centrul de Studii Medievale.

Blog academic.

The Center for Medieval Studies - Engleză

The Center for Medieval Studies was accredited by decision of the Senate of the University of Bucharest on July 16, 2006. It is composed of professors, researchers and PhD students specialized in philology, history, philosophy and art history.

The Center for Medieval Studies developed from an initial nucleus of young master’s students of the faculties of Philosophy, History and Foreign Languages and Literatures gathered in 2002 within the seminar on Medieval Thought led by Prof. Dr. Ioan Pînzaru. In the following three years the group held a regular program of debates and public conferences with the participation of renowned foreign medievalists such as Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (University of Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (University of Turin), Claudio Galderisi (University of Poitiers), Keith Busby (University of Wisconsin), etc.

He has published several collective volumes and has carried out several interdisciplinary research programs that have resulted in colloquia and volumes.

Since the 2008-2009 academic year he has developed a Master’s degree program, provided in collaboration by the Faculty of Foreign Languages and Literatures and the Faculty of History.

The Centre for Medieval Studies publishes the Medievalia collection at the University of Bucharest Publishing House, which gathers the papers of organized conferences and colloquia.

Centre d'études médiévales - Franceză

Le Centre d’Études Médiévales a été agréé par décision du Sénat de l’Université de Bucarest le 16 juillet 2006. Il est composé de professeurs, de chercheurs et de doctorants spécialisés dans la philologie, l’histoire, la philosophie et l’histoire de l’art.

Le Centre d’Études Médiévales s’est développé à partir d’un noyau initial de jeunes étudiants en master des Facultés de Philosophie, d’Histoire et de Langues et Littératures étrangères, qui se sont rencontrés en 2002 dans le cadre du séminaire sur la pensée médiévale dirigé par le professeur Ioan Pînzaru. Au cours des trois années suivantes, le groupe a organisé un programme régulier de débats et de conférences publiques avec la participation de médiévistes étrangers renommés tels que Michel Zink (Collège de France), Michel Stanesco (Université de Strasbourg), Roger Friedlein (Freie Universität – Berlin), Ana Cornagliotti (Université de Turin), Claudio Galderisi (Université de Poitiers), Keith Busby (Université du Wisconsin), etc.

Le Centre d’Études Médiévales a proposé plusieurs projets de recherche interdisciplinaires, qui ont eu pour résultat des colloques organisés à l’Université de Bucarest et des volumes collectifs publiés aux Éditions de l’Université de Bucarest.

Depuis l’année académique 2008-2009, il a développé un programme de Master, dispensé en collaboration entre la Faculté de Langues et Littératures étrangères et la Faculté d’Histoire.

Le Centre d’Études Médiévales publie la collection „Mediaevalia” aux Éditions de l’Université de Bucarest, qui rassemble les communications des conférences et colloques organisés.

Evenimente 2025
 
 

Dr. Ștefan Alexandru Anca este conferențiar la Universitatea Otto-Friedrich din Bamberg.

Este absolvent al Universității din București, unde s-a specializat in istoria Bizanțului și a Evului Mediu. Și-a continuat parcursul academic la Universitatea din Münster cu o teză de doctorat asupra imaginii imperiale în contextual contactului dintre lumea apuseană și cea bizantină în timpul primelor cruciade. Teza sa, Herrschaftliche Repräsentation und kaiserliches Selbstverständnis. Kontakt der westlichen mit der byzantinischen Welt in der Zeit der ersten Kreuzzüge, a fost publicată în 2010 la editura Rhema Verlag din Münster.

În 2024 și-a obținut abilitarea la Universitatea din Bamberg, unde a activat ca asistent universitar. Teza sa de abilitare, intitulată Macht und Partizipation in der Krone von Aragon im 13. und 14. Jahrhundert (Putere și participare în Coroana Aragonului între secolele XIII-XIV), urmează să fie publicată.

Principalele interese de cercetare ale lui Ștefan Alexandru Anca sunt comunicarea politică în Evul Mediu și simbolistica sa, contactele dintre zonele culturale (lumea apuseană, lumea bizantină și Orientul mijlociu), istoria zonei mediteraneene și în special istoria Coroanei Aragonului.

De asemenea, este coeditor la Corpus Draculianum (ediția în limba română), al cărui scop este colectarea și editarea tuturor surselor disponibile între 1448-1650 cu privire la Vlad al III-lea Draculea “Țepeș” (1431-1476). Primul volum, intitulat Scrisori și documente de cancelarie (Letters and Chancellery Documents), are două părți: I. Cancelarii valahe (Editura Istros, Brăila 2019) și II. Cancelarii externe (Editura Istros, Brăila 2020). 

 

 

Centrul de Studii Medievale al Universității din București vă invită luni, 31 martie 2025, ora 18.00, la Sala de Consiliu a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (Pitar Moș, etajul I), la prelegerea Lazăr în Occidentul medieval: cult, exegeză, iconografie, susținută de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban.

Comunicarea va fi transmisă pe Zoom. Datele de conectare sunt disponibile la adresa mianda.cioba@lls.unibuc.ro
Bogdan Tătaru-Cazaban este doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și membru al mai multor asociații și societăți academice. Printre publicațiile sale se numără: Iter sapientiae. Studii patristice și medievale (Galaxia Gutenberg, 2003), în colaborare cu Miruna Tătaru-Cazaban; Pluralitatea metafizicii medievale. Istorie şi structuri (Polirom, 2005); Pentru un creștinism al noii Europe (co-autor, Humanitas, 2007); Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești (Humanitas, 2017); Inteligența inimii. Schițe pentru un portret al virtuții (ed. a II-a adăugită, Spandugino,  2023). A tradus din Augustin (Humanitas, 2004; Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 2010), Boethius (Polirom, 2003), Hugo din Saint-Victor (Univers Enciclopedic, 2005), E. Lévinas (Humanitas, 2006), R. Klibansky, E. Panofsky şi F. Saxl (Polirom, 2002). Între 2010-2016 a fost ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta.
 

Centrul de Studii Medievale s-a dezvoltat dintr-un nucleu iniţial format din tineri masteranzi ai facultaţilor de Filosofie, Istorie şi Limbi şi Literaturi Străine reuniţi în anul 2002 în cadrul seminarului cu tema Gândirea medievală condus de Prof. Dr. Ioan Pânzaru. Centrul a fost acreditat prin hotărârea Biroului Senatului Universităţii din Bucureşti în data de 16 iulie 2006. Membrii săi sunt profesori, cercetători şi doctoranzi specializaţi in filologie, istorie, filosofie şi istoria artei.

De la întemeiere, Centrul de Studii Medievale a susţinut un program complex de dezbateri şi conferinţe publice cu participarea unor reputaţi medievişti din tara si strainatate.

A organizat conferinte nationale si internationale si a publicat mai multe volume colective in seria Mediaevalia, ajunsa acum la al 11-lea numar (sub tipar).

Centrul de Studii Medievale îşi propune să contribuie la dezvoltarea cunoaşterii asupra Evului Mediu european atât prin cercetare fundamentală, cât şi prin cercetări avansate, şi să confere vizibilitate acestei activităţi  în interiorul comunităţii academice şi în relaţie cu publicul larg. Caracteristică pentru activitatea centrului este abordarea interdisciplinară a unei problematici complexe care să permita definirea unor noi directii de reflecţie asupra universului cultural medieval, a unor tehnici  specifice de lucru şi realizarea unor instrumente de cercetare avansată, compatibile cu practicile  europene actuale.

Se urmăreste, de asemenea, adoptarea unor strategii eficiente de lucru în echipă, cu asimilarea şi iniţierea în acest sens a tinerilor masteranzi şi doctoranzi provenind din facultăţile universităţii, şi integrarea în diverse reţele europene de cercetare. Prin proiectele de traducere şi editare critică a textelor medievale fundamentale, prin dezbaterile si prelegerile publice pe care le organizează, membrii Centrului îşi doresc sa atragă publicul academic spre studiul culturii medievale şi să contribuie la o mai buna receptare în spaţiul românesc a tradiţiei umaniste europene.

  1. Direcții de cercetare
  • Studiul interdisciplinar al culturii medievale: literatură şi filozofie a Evului Mediu european, teologie şi patristică, istoria mentalităţilor, istorie eclesiastică, istoria instituţiilor şi a gândirii politice, istoria şi teoria artei, sociologia culturii;
  • Teoria discursului: semiotica, pragmatica si hermeneutica textului medieval;
  • Studiul surselor documentare; ecdotică si critica textului; istoria carţii şi a lecturii;
  • Studiul imaginii şi al reprezentărilor simbolice proprii culturii vizuale medievale;
  • Studiul conexiunilor istorice si culturale dintre Orient şi Occident în Evul Mediu.

 

  1. Valorificarea cercetării
  1. Elaborarea unor proiecte de cercetare interdisciplinară; participarea la proiecte de cercetare (granturi) în colaborare cu alte grupuri, centre de cercetare şi centre de excelenţă;
  2. Realizarea de articole, studii şi cărţi; editarea unei colecții de studii medievale la standarde de calitate internaţionale (colecția Mediaevalia, publicată de Editura Universității din București);
  3. Organizarea de conferinţe, colocvii şi alte manifestări ştiinţifice publice;
  4. Elaborarea unor programe de studii pentru masterat şi doctorat;
  5. Integrarea în cadrul activităţilor de cercetare a doctoranzilor care se formează în domeniul medieval în şcolile doctorale ale Universităţii din Bucureşti;
  6. Colaborarea cu instituţii, grupuri de studii şi societăţi academice din ţară şi din străinătate pentru organizarea unor manifestări ştiinţifice şi susţinerea unor linii de cercetare comune.

 Colecția Mediaevalia:

  1. REPRÉSENTATIONS DE L’AUTORITÉ AU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU, Mihaela VOICU, NR.1, 2011
  2. TEMPS ET MÉMOIRE DANS LA LITTÉRATURE ARTHURIENNE – ACTES DU COLLOQUE INTERNATIONAL DE LA BRANCHE ROUMAINE DE LA SOCIÉTÉ INTERNATIONALE ARTHURIENNE, BUCAREST, 14-15 MAI 2010, dir. Cătălina GÂRBEA, Andreea POPESCU, Mihaela VOICU, NR. 2, 2011
  3. MATÉRIALITÉ ET IMMATERIALITÉ DANS L’ ÉGLISE AU MOYEN ÂGE. Actes du colloque tenu à Bucarest les 22 et 23 octobre 2010 Centre d’études médiévales de l’Université de Bucarest/New Europe Collège/Université Lille 3, dir. Stéphanie Diane DAUSSY, Cătălina GÂRBEA, Brîndușa GRIGORIU, Anca OROVEANU, Mihaela VOICU, NR. 3. 2012
  4. AMITIÉ VS. HOSTILITÉ AU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU, Mihaela VOICU, nr. 4, 2013
  5. ORIENT ET OCCIDENT. CONSTRUCTION DES IDENTITES EN EUROPE MEDIEVALE, dir. Luminița Diaconu, Editura Universității din București, NR. 5, 2015
  6. BOCCACCIO IN EUROPA. 700 ANNI DALLA NASCITA DELL’AUTORE DEL “DECAMERON” , a cura di CORINA ANTON, MIHAELA VOICU, NR. 6, 2016
  7. ALEXANDRE LE GRAND: HISTOIRE, IMAGE, INTERPRETATIONS, dir. Alexandru CIZEK, Mianda CIOBA, Dan Tudor IONESCU, nr. 7, 2016
  8. DU BLANC AU NOIR : LES COULEURS DANS LA SYMBOLIQUE MEDIEVALE, dir. Corina ANTON, Luminiţa DIACONU, Ioana MUNTEANU, NR. 8, 2018
  9. IMAGES DE L’INVISIBLE. DE L’ANTIQUITE TARDIVE A LA FIN DU MOYEN ÂGE, dir. Luminița DIACONU și Ecaterina LUNG, NR. 9, 2020
  10. FROM SAINT THOMAS AQUINAS TO PETRARCH AND ERASMUS: THE IDENTITY AND ROLE OF THE INTELLECTUAL IN THE MIDDLE AGES, dir. Mianda CIOBA, Anca CRIVĂȚ, nr. 10, 2023
  1. Ioan Pânzaru
  2. Mihaela Voicu
  3. Luminiţa Ciuchindel
  4. Mihaela Pop
  5. Mianda Cioba
  6. Ioana Munteanu
  7. Madeea Axinciuc
  8. Daniela Florean
  9. Diana Stanciu
  10. Luminiţa Diaconu
  11. Cătălina Gîrbea
  12. Bogdan Tătaru-Cazaban
  13. Cristian Ducu
  14. Dan Săvinescu
  15. Dana Ligia Ilin
  16. Cătălin Buciumeanu

Conducerea CSM:

Conf. univ. dr. Corina Anton

Director

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
corina.anton@lls.unibuc.ro

 

Prof. univ. dr. Ecaterina Lung

Secretar științific

Facultatea de Istorie
ecaterina.lung@istorie.unibuc.ro

Prof. univ. dr. Mianda Cioba

Membru Consiliul Director

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
mianda.cioba@lls.unibuc.ro

Lect. univ. dr. Manuela Dobre

Membru Consiliul Director

Facultatea de Istorie
manuela.dobre@istorie.unibuc.ro

Coperțile publicațiilor: