Miercuri, 14 decembrie 2022, în cadrul seriei de conferințe organizate de Centrul de cercetare Iconographè, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, prof. univ. dr. Alain Corbellari de la Universitatea din Lausanne va susține conferința cu titlul „Philologie et critique littéraire. Le rôle des médiévistes dans l’élaboration de l’histoire littéraire moderne”.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 18:00 pe platforma Zoom, urmând ca datele de conectare să fie comunicate în preajma conferinței. Limba de comunicare a evenimentului este franceza.
Mai multe detalii despre conferințele organizate în cadrul Iconographè (Centrului de studii în filologie, iconografie medievală şi receptarea Evului Mediu) al Universității din București vor fi disponibile pe pagina de Facebook a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a UB.