Sâmbătă, 8 iunie 2024, începând cu ora 11:00, Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă al Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, cu sprijinul Atașatului pentru Educație, Cultură și Sport al Ambasadei Spaniei la București, al Asociației de Studii Iberoamericane din România (ASIR), al Editurii Siruela din Madrid și al Editurii Polirom din Iași, va organiza ceremonia de acordarea a premiilor Festlectura „¡Cuéntame otro cuento!”, concursul de creație literară în limba spaniolă aflat la a doua sa ediție.
Urmând exemplul de succes al concursului italian Festlettura, festivalul de lectură le oferă liceenilor ocazia de a-și aprofunda cunoștințele de limbă, literatură și cultură spaniolă. În același timp, îi încurajează să-și dezvolte spiritul critic, ingeniozitatea și creativitatea, propunându-le o serie de activități de scriere creativă în limba spaniolă, pornind de la texte ale unor autori consacrați spanioli sau latinoamericani.
În acest an, participanții au redactat o lucrare având ca punct de plecare una dintre următoarele cărți: Como lágrimas en la lluvia, de Jordi Sierra I Fabra (Siruela, Madrid, 2021), El libro de las ciudades, de Ana Rosetti (Siruela, Madrid, 2021) și El secreto de los buscadores de perlas, de Juan Pedro Molina Cañabate (Siruela, Madrid, 2002).
Ceremonia de premiere Festlectura 2024 va avea loc în amfiteatrul Maiorescu, Palatul Universității (Str. Edgar Quinet, nr. 5-7, et. 3).
Mai multe detalii pot fi consultate AICI.
