Selectează o Pagină

 FILOLOGIA SÂRBO(CROATĂ)

LA UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

75 de ani de existență

 

Filologia slavă, în diversele sale ipostaze instituționale, are o îndelungată tradiție la Universitatea din București, de la prima prelegere a marelui slavist Ioan Bogdan din 1891 privind însemnătatea studiilor slave pentru cultura română, până la reforma învățământului superior din 1948, când se înființează primele lectorate de limbi slave. În rândul acestora se afla și lectoratul de limba sârbă, inaugurat în anul universitar 1949-1950, an de referință pentru sârbistica din România.

De atunci și până în prezent, studierea limbilor slave la Universitatea din București, organizate sub titulatura de facultate, departament, catedră, secție, colectiv, a avut și are un loc important în slavistica românească. În configurarea actuală, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, una dintre cele mai mari şi importante instituții de învățământ superior ale Universităţii din Bucureşti, cu o bogată tradiţie în predarea limbilor şi literaturilor străine, este unica din ţară unde se studiază zece limbi slave (bulgara, ceha, croata, macedoneana, polona, rusa, sârba, slovena, slovaca, ucraineana), cu un total de alte peste 35 de limbi, în diverse combinații.

În cele trei sferturi de veac de existență a Filologiei sârbo(croate) și de predare neîntreruptă a limbii și literaturii sârbe la Universitatea din București, au absolvit peste 350 de specialiști, respectiv 45 de generații de absolvenți care și-au desfășurat activitatea ulterioară în instituții de învățământ superior, de cercetare științifică, în învățământul preuniversitar, în diplomație, cultură, presă, radio, televiziune. În prezent, oportunitățile de carieră pentru absolvenți sunt mai diversificate în noul context european, al interconexiunilor dintre cultura română și lumea slavă.

Pentru aniversarea celor 75 de ani de existență neîntreruptă a filologiei sârbo(croate) la Universitatea din București care serbează 160 de ani de la înființare, secția de Limba și literatura sârbă a Departamentului de Filologie Rusă și Slavă de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine organizează în cadrul „Zilelor culturii sârbe”, sub egida universității, în perioada 27-28 septembrie 2024, Simpozionul științific cu participare internațională „Filologia sârbo(croată) la a 75-a aniversare”, care va avea în programul său și lansări de carte, vizionarea unui film documentar, precum și un recital de muzică clasică.