ATENȚIE! În această pagină veți găsi informații referitoare la desfășurarea anului universitar și a procedurilor care țin de începerea anului și înmatriculare. Această pagină va fi actualizată imediat ce vor fi disponibile noi informații (orar, burse, înscriere sport, modul etc.).
Săptămâna bobocului
Dacă vreți să aflați mai multe despre ce o să vă aștepte în această nouă etapă a vieții voastre, dar și să vă cunoașteți colegii pentru următorii 3 ani, Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București (ASLS) organizează şi anul acesta proiectul Freshers’ Week FLLS, în perioada 27 septembrie – 3 octombrie.
- 27.09.2025 – Treasure Hunt
- 28.09.2025 – Webinar Master
- 29.09.2025 – Ceremonia de deschidere
- 29.09.2025 – Seminare introductive
- 30.09.2025 – Seminare introductive
- 01.10.2025 – Seara de teatru
- 02.10.2025 – Freshers’ Party
- 03.10.2025 – Webinar Sport
Seminarul Introductiv este o activitate din proiectul Freshers’ Week FLLS cu scopul de a veni în ajutorul studenților proaspăt intrați în facultate, prin prezentarea și explicarea unor subiecte esențiale oricărui student, cum ar fi: examene, taxe, orar, drepturile studentului, burse, timp liber etc.
Ediția de anul acesta a Seminarului Introductiv va avea loc în perioada 29 – 30 septembrie, la sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine din strada Edgar Quinet nr. 5-7, începând cu ora 17:00 (studenții vor fi ghidați de către voluntari către săli).
Deschiderea anului universitar / Deschideri secții
Festivitatea de deschidere a anului universitar 2025-2026 din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine se va desfășura pe data de 29 septembrie, luni, începând cu ora 10:00 la Casa de Cultură a Studenților, aceasta se află pe Calea Plevnei nr. 61 (HARTĂ).
Festivitățile de deschidere a anului universitar 2025-2026 pentru secțiile Facultății de Limbi și Literaturi Străine se vor desfășura la sediile facultății. Programarea evenimentelor atât pentru master, cât și pentru licență este disponibilă AICI.
- Limbă și Literatură Arabă, 30.09.2025, 12.00-13.00, amf. Pușkin, etajul 1, str. Pitar Moș nr. 7-13, este invitat Ambasadorul Republicii Arabe Egipt, Excelența Sa dr. Muhammad Orfi;
- Programul de licență Studii Americane și Masteratul de Studii Americane: 30.09.2025, 10:00-11:00, amf. MLK, etajul 1, str. Pitar Moș nr. 7-13, sunt invitați Alys Spensley, public affairs counselor, Ambasada SUA și prof. dr. Mircea Dumitru, director, Comisia Fulbright în România;
- Limbă și Literatură Coreeană, 01.10.2025, 10.00-11:00, amf. MLK, etajul 1, str. Pitar Moș nr. 7-13, este invitat Excelența sa, domnul ambasador al Republicii Coreea în România, Rim Kap-Soo;
- Limba și Literatură Chineză, 29.09.2025, 14:00-15:00, Sala 1, Institutul Confucius, str. Transilvaniei, nr. 6, este invitat Excelența sa, domnul ambasador al Republicii Populare Chineze în România, Chen Feng.
Cursurile încep de miercuri, 1 octombrie, zilele de 29-30 septembrie fiind rezervate deschiderilor.
Pentru Departamentul de Limbă și Literatură Franceză informațiile despre interviurile de limbă pentru studenții din anul I de la Filologie, Franceză B (Limbi Străine şi Litere); LMA Franceză B; Traducere și Interpretare (Franceză A/B) au fost publicate la Avizierul Virtual. – Momentan nu sunt disponibile informații pentru anul universitar 2025-2026.
Înscrieri în an/Înmatriculări - OBLIGATORIU toți anii!!
ÎNSCRIERI ÎN ANUL UNIVERSITAR 2025 – 2026,
ÎNTRE ORELE 10.00 – 14.00, LUNI – JOI
10.00 – 12.00, VINERI
La înscriere este obligatorie prezentarea carnetului de student și a legitimației de transport (acolo unde este cazul) pentru a fi vizate!
Pentru studenții / masteranzii / doctoranzii la taxă este obligatorie prezentarea chitanței de plată a 50%-100% din taxă, în original și copie.
Înscrierea în an (fizică) este obligatorie pentru toți studenții și presupune:
- Anul Licență 1/Master 1 buget – semnarea contractelor de studii și a fișelor de înscriere, ridicarea carnetului de student și a legitimației de transport;
- Anul Licență 1/Master 1 taxă – semnarea contractelor de studii și a fișelor de înscriere, depunerea chitanței de plată a taxei**, ridicarea carnetului de student și a legitimației de transport (pentru master se poate viza legitimația de la ciclul de licență);
- Anii Licență 2,3, Master 2 buget – completarea fișei de înscriere, vizarea carnetului de student și a legitimației de transport;
- Anii Licență 2,3, Master 2 taxă – completarea fișei de înscriere, depunerea chitanței de plată a taxei**, vizarea carnetului de student și a legitimației de transport.
Fișa de înscriere anuală pentru anii 2 și 3 (inclusiv master) poate fi descărcată AICI.
Actul adițional pentru revenire din întrerupere poate fi descărcat AICI.
Actul adițional pentru reînmatriculare poate fi descărcat AICI.
Informații privind reclasificarea buget/taxă pentru anii în curs pot fi consultate AICI. ATENȚIE! Studenții care NU au diploma de Bacalaureat (în original), respectiv de licență (pentru master) în dosar nu pot beneficia de loc bugetat! Studenții la taxă sunt obligați să aducă dovada achitării taxei.
Studenții care nu se pot prezenta în intervalele de mai jos se pot înscrie ulterior, în timpul programului de lucru cu publicul al secretariatului.
Programul secretariatului în perioada de înscrieri (1-10 octombrie!) este: LUNI – JOI, ÎNTRE ORELE 10.00 – 14.00, VINERI ÎNTRE ORELE 10:00-12:00, după cum urmează:
6-8 Octombrie – ANUL I Licență – Limbă și Literatură (Filologie) + Studii Culturale (St. Americane, St. iudaice) – secretar de an Alina Cristina Iftode: alina-cristina.iftode@lls.unibuc.ro;
6-7 Octombrie – ANUL I Licență – Limbi Moderne Aplicate – secretar de an Florentina Răducu: florentina.raducu@lls.unibuc.ro;
6-7 Octombrie – ANUL I Licență – Traducere și Interpretare – secretar de an Letiția Aroboaei: letitia-maria.aroboaei@lls.unibuc.ro
6-7 Octombrie – ANUL I Master – secretar de an Claudia Roxana Olteanu, claudia-roxana.olteanu@lls.unibuc.ro;
1-3 Octombrie – ANUL II Licență – Limbă și Literatură (Filologie) + Studii Culturale (St. Americane, St. iudaice) + Reînmatriculări – secretar de an Adriana Stănică: adriana.stanica@lls.unibuc.ro;
2-3 Octombrie – ANUL II și III Licență – Limbi Moderne Aplicate + Semestre de grație + Reînmatriculări – secretar de an Florentina Răducu: florentina.raducu@lls.unibuc.ro;
2-3 Octombrie – ANUL II și III Licență – Traducere și Interpretare + Semestre de grație + Reînmatriculări – secretar de an Letiția Aroboaei: letitia-maria.aroboaei@lls.unibuc.ro
2-3 Octombrie – ANUL II Master + Semestre de grație + Reînmatriculări – secretar de an Adina Mihai: adina.mihai@lls.unibuc.ro;
1-3 Octombrie – ANUL III Licență – Limbă și Literatură (Filologie) + Studii Culturale (St. Americane, St. iudaice) + Semestre de grație + Reînmatriculări – secretar de an Felicia Iubina: felicia.iubina@lls.unibuc.ro;
1-10 Octombrie – Doctorat (toți anii, inclusiv prelungiri) – secretar Claudia Roxana Olteanu, claudia-roxana.olteanu@lls.unibuc.ro.
**Detalii despre Taxa de școlarizare pot fi regăsite AICI.
PROIECT EDIS / Discipline facultative
În cadrul proiectului EDIS al Universității din București, Facultatea de Limbi Străine oferă în sem. 1 următoarele cursuri facultative:
- EDIS-1-1 Dezvoltarea competențelor digitale pentru tehnologii emergente (1h curs, 1h seminar, verificare, 3ECTS)
- EDIS-2-1 Auditarea sistemelor de inteligență artificială (1h curs, 1h seminar, verificare, 3ECTS)
Înscrierile au loc în perioada 1 – 12 octombrie și sunt deschise pentru toți studenții FLLS, indiferent de ciclul, programul și anul de studii.
Pentru înscriere, se descarcă și se completează formularul dedicat, care apoi se trimite la adresa anca.dinu@lls.unibuc.ro.
Sport - obligatoriu anul 1, semestrul II
ATENȚIE! Sportul este obligatoriu în anul I, semestrul II (licență) și facultativ în anul II (licență). Totuși, înscrierile pentru diversele cursuri de educație fizică se vor face în semestrul I (urmând ca prezențele necesare promovării disciplinei să fie acumulate în primul, al doilea sau ambele semestre, iar evaluarea să aibă loc la finalul semestrului II). Înscrierile se fac la Departamentul de Educație Fizică și Sport (DEFS) – detaliile vor fi publicate pe site-ul (AICI) și/sau pagina DEFS (AICI). ATENȚIE! Nu se fac înscrieri în semestrul II, dar se vor putea face schimbări dacă orarul nu va permite prezența la disciplina aleasă inițial.