Selectează o Pagină
CALENDAR
  • 5 mai-2 iunie (ora 23:59), depunerea cererilor, prin formular electronic AICI;
  • 4 iunie – afișarea listei cererilor depuse;
  • 10 iunie – afișarea ierarhiei beneficiarilor;
  • 11-13 iunie (ora 23:59) – depunerea eventualelor contestații (prin e-mail la tabere@lls.unibuc.ro);
  • 17 iunie – afișarea listelor finale;
  • 17 iunie – afișarea listei locurilor (cu destinații) alocate FLLS;
  • 18 iunie – întâlnirea (vor fi anunțate detalii în curând) cu beneficiarii. ATENȚIE! Prezența este obligatorie! Persoanele care nu vor fi prezente în intervalul ședinței de repartizare VOR PIERDE LOCUL.
ÎNSCRIERI

Ministerul Familiei,Tineretului şi Egalității de Șanse – Direcţia Generală Politici pentru Tineret și Locuire, organizează, prin Casele de Cultură ale Studenților și Complexul Cultural Sportiv Studențesc „Tei”, în perioada vacanței de vară, taberele studențești care se desfășoară la mare, la munte şi în Delta Dunării.

Pentru a beneficia de un loc în tabără, poate aplica orice student înmatriculat la forma de învățământ cu frecvență, la licență, master sau doctorat, ce este integralist (a promovat examenele la toate disciplinele de studiu din anul anterior de școlarizare și au promovat examenele la toate disciplinele în sesiunea de iarnă, în cazul studenților de anul I), în vârstă de până la 35 de ani în conformitate cu prevederile din Legea Tinerilor. În cazul studenților care aplică pentru un loc de tabără acordat pe criterii sociale, criteriul de integralitate nu se aplică.

În 2025, taberele studențești se vor desfășura în perioada 14.07.2025 – 02.09.2025.

Criteriile de selecție a studenților beneficiari ai taberelor studențești, precum și alte informații despre program pot fi consultate în Metodologia privind organizarea taberelor studențești 2025. Mai multe informații AICI.

Completarea și depunerea cererilor se face prin formular electronic, disponibil AICI. Înscrierile vor avea loc în perioada 5 mai – 2 iunie. Calendarul este disponibil mai sus. În formularul de înscriere se va încărca și o poză/scanare a cărții de identitate și a legitimației sau carnetului de student.

Studenții care au avut activități extracurriculare (conform metodologiei, secțiunea I), trebuie să încarce actele doveditoare împreună cu cererea. Studenții care se încadrează la criteriul social vor încărca acte care să justifice fiecare caz în parte (pentru detalii, consultați metodologia – titlul I, cap. II, art. 4-5).

ATENȚIE – Acest anunț va fi actualizat periodic, vă rugăm să verificați site-ul pe tot parcursul procesului.

Metodologia poate fi găsită AICI.