Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București anunță cu profundă durere plecarea dintre noi, în 9 ianuarie 2026, a celui care a fost Andrei Ionescu, profesor emerit al Universității din București.
Profilul său profesional reunește multiple fațete dintre care fie și una singură ar fi fost suficientă pentru realizarea plenară a unui om de cultură al timpului său.
Pentru o jumătate de secol, a contribuit la formarea multor generații de specialiști în literatura și cultura de limbă spaniolă.
Eminent hispanist, s-a remarcat ca autor al unui număr impresionant de studii asupra literaturii și filosofiei spaniole, cu precădere din secolele al XIX-lea și al XX-lea; a elaborat, de asemenea, semnificative exegeze despre literatura hispano-americană din aceeași perioadă.
A desfășurat o prodigioasă activitate de traducător, imposibil de rezumat în puținele rânduri de față, creând în cultura română un spațiu de receptare pentru nume sonore ale literaturii și filosofiei de limbă spaniolă, activitate recompensată cu Premiul Opera Omnia al Fitralit (2017) și cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2017 – pentru ediția de Poezii ale lui Jorge Luis Borges).
A colaborat constant la prestigioase periodice literare și culturale dintre care nu vom enumera aici decât Secolul20/21 și România literară. În anii întunecați în care contactul culturii române cu literatura și cultura europene era acerb cenzurat, a reușit să creeze, în revista Secolul 20, o deschidere către cele mai semnificative orientări literare ale modernității din Spania și America Latină.
Sicriul este depus la capela mortuară a Cimitirului Sfânta Vineri (Calea Griviței, 202). Cei care doresc își pot lua rămas-bun de la dragul nostru profesor și coleg începând de mâine, sâmbătă, 10 ianuarie, ora 14. Slujba de înmormântare va avea loc luni, 12 ianuarie, începând cu ora 12, la biserica Sf. Parascheva din Câmpina (str. Orizontului) și va fi urmată de înmormântarea la Cimitirul Bobâlna.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Sursă foto: Agerpres