Departamentul de Engleză și colectivul de Studii Americane anunță cu o profundă îndurerare vestea stingerii din viață a doamnei Profesor Emerit Rodica Mihăilă, care s-a dedicat cu întreaga energie dezvoltării relațiilor româno-americane în domeniile educației și culturii, fiindu-i acordat prin decret prezidențial Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler în noiembrie 2024. În anii imediat după căderea comunismului, doamna profesor Mihăilă a depus eforturi remarcabile pentru instituționalizarea studiilor americane la Universitatea din București, devenind în 1993 director al programelor de studii americane, în 1995 coordonator de doctorat în domeniul Filologie, în 1996 director al Centrului de Studii Americane și în 1998 coordonator al secției de americanistică. În 1996, doamna profesor Mihăilă a întemeiat programul de studii americane (masterat, apoi licență) la Catedra de engleză, un gest de pionierat academic, educațional și instituțional pentru învățământul universitar din România, iar în 1999 a devenit primul președinte al Asociației de studii americane din România, fiind si membru fondator al acesteia. Între 2012 și 2019, doamna profesor Mihăilă a condus Comisia Fulbright în calitate de director executiv, continuând apoi activitățile de profesor emerit, cu cursuri la nivel de masterat, comunicări științifice și îndrumare de doctorat, până la final.
Impresionanta carieră academică a doamnei profesor Mihăilă s-a desfășurat pe parcursul a aproape șase decenii: debutând în 1967 ca asistent la Catedra de engleză a Facultății de limbi germanice, a dobândit titlul de doctor în filologie în 1975, cu o lucrare despre opera lui Hart Crane. Ariile de publicare și predare, mereu în contact cu cele mai recente direcții de cercetare din mediul anglo-american, în pofida dificultăților întâmpinate în perioada comunistă, dar și în anii 1990 și 2000, au reflectat interesul permanent atât pentru literatura și cultura americană, dar și pentru modelele teoretice, educaționale și sociale care să pună bazele unui dialog mereu actual între România și Statele Unite: literatura si cultura americană, cu accent pe secolul XX şi pe literatura contemporană; literatura în traducere; teoria şi practica studiilor americane; teorii ale culturii; globalizare culturală şi americanizare; relații culturale transatlantice.
Pe parcursul carierei sale, doamna profesor Mihăilă a fost profesor invitat sau afiliat la University of Wisconsin, University of Alabama, MIT/Harvard, Georgetown University, Duke University, Arizona State University, Phoenix and Kennesaw University, University of North Carolina at Chapel Hill, Kennedy Institute for North American Studies, Berlin și a primit burse acordate de programul Fulbright, de Rockefeller Foundation, ACLS, IREX, USIA și Free University of Berlin.
Printre numeroasele sale publicații se numără Aspects of American Literary Modernism. A Study of Tensions in the Poetry of Hart Crane (1975), The American Challenge (1993), Turning the Wheel. The Construction of Power Relations in Contemporary American Women’s Poetry (1995), Spaces of the Real in American Fiction (2000), o serie de antologii de literatură americană, precum și articole sau studii în prestigioase publicații academice din țară și străinătate și în presa culturală. A co-editat o serie de volume de studii literare și culturale, printre care The Sense of America. Histories into Text (2009), Transatlantic Dialogues: Eastern Europe, the U.S. and Post-Cold War Cultural Spaces (2009) și Romanian Culture in the Global Age (2010), a tradus în limba română opere din literatura britanică și americană, și a condus proiecte de cercetare finanțate prin CNCSIS pe tema relațiilor transatlantice și a aderării României la UE, precum Spațiul cultural românesc în perspectivă transatlantică. De la postcomunism la postaderare (2007-2010).
Doamna Mihăilă a fost profesor, coordonator de doctorat, colegă și – mai ales – mentor multor generații de profesori și studenți de la Facultatea de limbi și literaturi străine, care au apreciat-o enorm atât pentru înalta ținută academică și pentru pasiunea intelectuală, cât și pentru nemărginita generozitate profesională și personală. Doamna profesor Mihăilă a schimbat substanțial peisajul studiilor literare și culturale din România și a marcat profund viețile tuturor celor din jurul său.
Înmormântarea va avea loc joi, 1 octombrie, la ora 13:00, la Cimitirul Ghencea Militar.