Selectează o Pagină

RECLASIFICARE – Reclasificarea provizorie este disponibilă AICI. Eventualele sesizări sau contestații se pot depune prin e-mail, către secretara de an până la data de 1 octombrie (inclusiv).

Criteriul de păstrarea locurilor subvenționate de la buget: punctajul în ordine descrescătoare, obținut prin însumarea produsului rezultat din numărul de credite și nota acordată la fiecare disciplină din planul de învățământ (cu excepția disciplinelor facultative), astfel încât pentru 60 de credite să se obțină între 300 şi 600 de puncte.

 

BUGET SOCIAL – valabil doar pentru anii 2/3 LMA, TI și Masterat Didactic

Studenții care NU trebuie să depună dosar pentru buget social: locurile la buget s-au suplimentat pentru anii 2 și 3 Limbă și Literatură, Studii Culturale și toate programele de masterat în afară de MD (unde nu pot fi suplimentate locurile). Atenție! Doar studenții eligibili pot primi un loc la buget în urma suplimentărilor.

Studenții care se încadrează în categoria CAZURI SOCIALE – 15% din locurile bugetate (venitul net lunar pe membru de familie să nu depășească cuantumul venitului minim net pe economie = 2699 lei) pot depune cererea PENTRU RECLASIFICARE (obținerea unui loc la buget) însoțită de actele doveditoare (similar cu dosarul de bursă socială, vezi mai jos) în perioada: 28-29 septembrie 2026, la secretariat.

Documente necesare AICI. ATENȚIE! Pentru venituri nu se mai depun documente, este suficient acordul de prelucrare a datelor (pentru student și pentru ceilalți membri ai familiei) pentru fiecare membru al familiei, veniturile fiind verificate în platforma ANAF.

IMPORTANT – Biroul Executiv al Facultății a decis că promovarea studenților din anul I de studii în anul al II-lea se face în baza acumulării a 30 de credite rezultate în urma examenelor / evaluărilor la disciplinele din planul de învățământ cu regim de disciplină obligatorie.