Avem deosebita plăcere să vă anunțăm că, între 21-23 octombrie 2022, Departamentul de Filologie Rusă și Slavă și Asociația Slaviștilor din România vor organiza în format fizic (21-22 octombrie 2022) și, respectiv, online (23.10.2022) Simpozionul internațional „Slavistica românească și dialogul culturilor” (ediția a X-a, 2022).
Cu acest prilej, vă sugerăm câteva teme de dezbatere, precum: studiul limbilor și culturilor slave în Europa și în lume; perspective și provocări în lingvistică; noi metode și abordări ale fenomenelor literare; istoria culturii și mentalităților; structuri imagologice; predarea limbilor străine în era digitală.
Secțiunea omagială organizată:
1. Centenarul Vasko Popa (1922-2022)
Prin prezenta vă invităm să participați la acest important eveniment științific și cultural al comunității noastre academice. Limbile conferinței sunt: română, toate limbile slave, engleză și franceză. Organizatorii oferă participanților cazare gratuită la Casa de oaspeți „Gaudeamus” a Universității din București, în măsura posibilităților.
Taxa de participare este de 15 euro/ 75 RON și acoperă o parte din cheltuielile de organizare a acestui simpozion și publicarea contribuțiilor în revista „Romanoslavica”, după evaluarea colegială a acestora cu caracter dublu anonim (“double-blind review”).
Pentru a vă putea înscrie, este necesar să completați (în limba română sau engleză) modelul de aplicație atașat la această invitație și să-l trimiteți până la 1 octombrie a.c. la adresa de e-mail dusita.ristin@lls.unibuc.ro (lect. dr. Dușița Ristin).
În numele Comitetului de organizare
Prof. dr. Axinia Crasovschi
Directorul Departamentului de Filologie Rusă și Slavă
Prof. dr. Antoaneta Olteanu
Președintele Asociației Slaviștilor din România