Cu profundă tristețe Departamentul de Engleză din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București anunță dispariția, în 21 februarie 2026, a Doamnei prof. univ. dr. Geta (Gheorghița) Dumitriu, figură binecunoscută prin lucrările sale în domeniile anglisticii și americanisticii. În lunga sa activitate didactică si publicistică, domnia-sa a educat generații întregi de filologi și a adus o valoroasă contribuție la cunoașterea prozei engleze și americane.
Doamna Profesor Geta (Gheorghița) Dumitriu (n.1938), a fost absolventă a Facultății de Filologie Germanică a Universității din București (1959), a avut un doctorat în literatura americană (Henry James) și a profesat la Catedra de Engleză a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București până în 2004, ulterior devenind profesor emeritus. A avut o bursă de studii la Cambridge (1971-1972) și o bursă Fulbright la UCLA (1993-1994). În decursul timpului a fost prodecan al Facultății de Limbi Germanice (1976-1981) și șef al Catedrei de Engleză (1985-1990).
Între publicațiile sale se numără cărți: The American Novel. An Anthology. 2 vols. (co-edit.) (1979), American Literature. The Nineteenth Century (1985), The Tangled Selves. A Study of American Fiction in the 1890s (1998), articole: „Proteu văzut de Joyce – cu o trimitere la Melville ” (Secolul XX, 1982), „The Narrator’s Querries in Henry James’ The Sacred Fount” in Ana Cartianu. Festschrift (2000), traduceri: Th. Pynchon, Strigarea lotului 49 (1999), prefețe sau postfețe la traducerile unor autori englezi și americani semnificativi: G.K. Chesterton, Napoleon din Notting Hill (1991), John Barth, Varietate pe apa (Univers, 1992), Virginia Woolf, Calatorie în larg (1994), William Gass, Norocul lui Omensetter (1996), Thomas Pynchon, V. (2000), Kazuo Ishiguro, Rămășițele zilei (2002). Ultima sa carte, Puritani și puritane. Noi începuturi pe pământ nord-american (2020) este o explorare amplă a evoluției acestui fenomen religios de origine engleză în Lumea Nouă.
O personalitate integră, o specialistă subtilă în domeniul filologic, un pedagog atent și meticulos, Doamna prof. univ. dr. Geta Dumitriu lasă o urmă tangibilă și indelebilă a trecerii sale în această lume și va fi profund regretată de cei care au avut privilegiul de a o cunoaște. Requiescat in pace.
Înmormântarea va avea loc joi, 26 februarie, ora 12.00 la Cimitirul Bellu.