Selectează o Pagină

Centrul de Lingvistică Comparată și Cognitivism al Facultății de Limbi și Literaturi Străine lansează Cercul de Lingvistică Neurocognitivă CELINE, adresat atât studenților, masteranzilor și doctoranzilor cât și cadrelor didactice interesate de neurolingvistică: cum se studiază limbajul în cadrul neuroștiințelor și care sunt principalele descoperiri care s-au făcut până acum.

Invitatul acestei ediții este conf. dr. Simona Georgescu, cadru didactic și cercetător la Departamentul de Limbi și Literaturi Romanice, Clasice și Neogreacă și specialist în Lingvistică Cognitivă.
Simona ne va vorbi despre Cognitivism în general, cum a apărut și cum se studiază limbajul din această perspectivă, dar ne va prezenta și din studiile sale despre cuvinte și ce ne învață ele despre mintea noastră.

Întâlnirea va avea loc vineri, 25 octombrie, începând cu ora 18:00 și va fi, ca de obicei, online. Cei ce doresc să participe la întâlnire sunt rugați să trimită un e-mail pe adresa paul.buzila@lls.unibuc.ro.