Seminarul de cercetare al Facultății de Limbi și Literaturi Străine
Seminarul de cercetare este un proiect prin care dorim să cunoaștem mai bine preocupările și munca de cercetare ale colegilor noștri din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, dar și din alte centre universitare din țară sau din străinătate. Seminarul se organizează deocamdată online, în cea de-a treia zi de joi a fiecărei luni, începând cu orele 18.00.
Prelegeri
Seminarul de cercetare – 28.03.2024 – Metafora în romanul liric de avangardă spaniol: o perspectivă multidisciplinară
Seminarul din luna martie va avea loc joi, 28.03, la ora 18:00.
Metafora în romanul liric de avangardă spaniol: o perspectivă multidisciplinară
Invitat: Lect. dr. Melania Stancu, profesoară la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine – Universitatea din București
Prezentare:
În romanul liric de avangardă spaniol, al cărui reprezentat de seamă a fost prozatorul Benjamín Jarnés (1888-1948), metafora ocupă un loc central, ca mediu de expresie şi experiment. Prezentarea de faţă aduce în discuţie rezultatele analizei realizate pe parcursul doctoratului şi care au stat la baza volumului apărut anul trecut: Integralismo, gracia y vitalismo. La metáfora en la narrativa de vanguardia de Benjamín Jarnés (EUB, 2023). Primele capitole ale lucrării menţionate oferă cititorului contextul istoric pentru a înţelege caracteristicile prozei de avangardă spaniole, influenţa intelectualilor din primele decenii ale secolului trecut (ca Ramón Gómez de la Serna şi José Ortega y Gasset) asupra tinerilor prozatori ai anilor ’20 -‘30 şi genealogia expresiei metaforice, cu rădăcini în conceptismul baroc. În partea a doua a lucrării, este dezvoltată o metodă de analiză care porneşte de la teoriile congnitive ale metaforei (Lakoff şi Johnson, 1980; Lakoff şi Turner, 1989; Fauconnier şi Turner, 2001; Grady, 2007, Steen, 2007), integrând elemente ale poeticii cognitive (Semino şi Culpeper, 2002; Freeman, 2007; Stockwell, 2002, 2020) şi ale teoriei lumilor textului (Gavins şi Steen, 2003; Gavins, 2007). Pe baza criteriilor de analiză lingvistice, conceptuale şi discursive (Pragglejaz, 2007), a fost creată o bază de date în care au fost introduse în jur de patru sute de expresii metaforice din două romane ale lui Benjamín Jarnés, cu scopul de a stabili o tipologie a metaforei în proza scriitorului spaniol. Această perspectivă multidisciplinară oferă o imagine complexă a rolului metaforei, a locului pe care îl ocupă în cadrul textului narativ, a relaţiei dintre diversele expresii metaforice, cât şi a raportului faţă de părţile structurale ale discursului de ficţiune.
Linkul de conectare: https://zoom.us/j/98398108089?
Meeting ID: 983 9810 8089
Passcode: 374334
Seminarul de cercetare – 28.01.2021 – Dicționarele etimologice ale limbii române – demersul științific, ideologia politică și analiza statistică
Seminarul din luna ianuarie va avea loc joi, 28.01, la ora 18:00. Dicționarele etimologice ale...
Seminarul de cercetare – 26.11.2020 – O lume creștină cosmopolită la porțile Orientului – introducere în civilizația Bucureștiului fanariot (1716-1821)
Seminarul din luna noiembrie va avea loc joi, 26.11. O lume creștină cosmopolită la porțile...
Seminarul de cercetare – 29.10.2020 – O abordare neurocognitiva a bilingvismului
Seminarul din luna octombrie va avea loc joi, 29.10. O abordare neurocognitiva a bilingvismului...
Seminarul de cercetare – 24.09.2020 – Complexificarea limbii ca efect al contactului lingvistic cazul limbii rromani în contact cu limba spaniolă din Mexic
Seminarul din luna septembrie va avea loc joi, 24.09. Complexificarea limbii ca efect al...
Seminarul de cercetare – 25.06.2020 – Divina Comedie în imagini
Seminarul din luna mai va avea loc joi, 25.06, la ora 18:00, online: Divina Comedie în imagini...
Seminarul de cercetare – 28.05.2020 – Oportunități de finanțare oferite de Institutul de Cercetare al Universității din București
Seminarul din luna mai va avea loc joi, 28.05, la ora 18:00, online: Oportunități de finanțare...
